Un nou sistem de aprovizionare cu apă a fost construit în orașul Cupcini
Un nou sistem de aprovizionare cu apă a fost construit în orașul Cupcini, iar oamenii speră că proiectul va rezolva definitiv problemele cu apa murdară la robinete din cauza rețelei vechi. Deși majoritatea salută inițiativa, unii localnici sunt îngrijorați de eventuale creșteri de tarif. Autoritățile locale dau asigurări că, odată cu modernizarea apeductului, apa va deveni mai curată și mai sigură pentru consum.
Alții își fac griji că vor crește tarifele la apă, transmite TV Nord.
Proiectul este finalizat în proporție de 95 la sută. Primarul de Cupcini spune că, în afară de alimentarea cu apă, în oraș sunt preconizate lucrări la sistemul de canalizare.
ADRIAN BELEI, primarul or. Cupcini, raionul Edineț: "Acum avem un proiect „Satul European, ediția 24” proiectul la canalizare. Avem parteneriat cu Primăria Edineț, un acord de parteneriat cu ADR Bălți. Problema este și va fi, deoarece apa la noi este de calitate foarte rea. Acum acest proiect curând a fost de a schimba țevile vechi. Țevile în oraș erau de prin anii ’60, de când a fost construite fabrica de zahar, țevile erau uzate, rupturi, care creau disconfort la lume. Vom vedea, acum se lucrează la stația de tratare a apei."
Costurile lucrărilor se ridică la peste 315 mii de euro, dintre care contribuția autorităților locale este de 35 de mii de euro, iar restul cheltuielilor sunt acoperite de Uniunea Europeană.








