Aproape 3000 de cazuri de hepatită virală au fost raportate anul trecut în Republica Moldova
Social 28 iulie 2025, 15:32 | 334

Aproape 3 000 de cazuri de hepatită virală au fost raportate anul trecut în Republica Moldova. În contextul Zilei mondiale de combatere a hepatitei, marcată anual pe 28 iulie, medicii avertizează că inflamația ficatului cauzată de virusuri poate progresa către afecțiuni severe, precum ciroza sau cancerul hepatic, dacă nu este diagnosticată și tratată la timp.

SVETLANA POSTORONCA, medic gastroenterolog: "Hepatite sunt inflamații a parenchimului hepatic care au multiple cauze. Cele mai răspândite sunt hepatitele virale. Sunt și hepatite asociate consumului de alcool, hepatite medicamentoase, metabolice, autoimune și altele. Cele mai răspândite sunt cunoscute cinci tulpini - virusul A, B, C, D și E ."

Primele simptome ale hepatitelor virale sunt: febra, slăbiciune generală a corpului, cefalee și dureri, inclusiv în regiunea inimii.

SVETLANA POSTORONCA, medic gastroenterolog: "Principala cale de transmitere a hepatitelor virale B, C, D este calea parenterală prin sângele infectat, prin ace, seringi infectate instrumental, medical sau non-medical, insuficient sterilizată. A doua cale este transmiterea sexuală, care este preponderent caracteristică pentru transmiterea virusului hepatic B. Este calea perinatală - de la mamă la făt."

În cazul hepatitelor virale, este esențială prevenția prin vaccinare, evitarea cauzelor de îmbolnăvire și controlul medical profilactic. Medicii încurajează diagnosticul timpuriu. Mai ales persoanele care sunt în categoriile de risc ar fi bine să fie testate odată în an.

SVETLANA POSTORONCA, medic gastroenterolog: "La moment tratamentul antiviral în ceea ce privește hepatita C are o eficacitate foarte mare, mai mult de 95%, ceea ce duce la vindecarea pacienților. În ceea ce privește hepatita B, la fel este tratamentul antiviral, însă de durată mai lungă și acest tratament prevede prevenirea, stoparea evoluției către ciroză hepatică."

Săptămâna trecută, pe 24 iulie, Ministerul Sănătății a aprobat un Ordin ce simplifică accesul la diagnostic și tratament pentru persoanele cu hepatite virale B, C și D. Instituțiile medicale raionale vor gestiona integral cazurile, iar medicamentele antivirale vor fi distribuite direct din farmaciile spitalelor locale, eliminând necesitatea deplasărilor la Chișinău. Ordinul prevede și măsuri pentru consolidarea serviciilor prin implicarea coordonatorilor teritoriali, ONG-urilor și lucrătorilor comunitari.

Conform datelor statistice, în anul 2024, în Republica Moldova au fost raportate 2909 cazuri de hepatită virală, ceea ce evidențiază necesitatea intervențiilor pentru prevenirea, depistarea precoce și tratarea eficientă a acestor infecții. Potrivit datelor publicate de ANSP, în prezent, peste 300 de milioane de oameni la nivel global sunt infectați cu hepatite virale, inclusiv peste 250 de milioane – cu hepatita virală B și circa 50 de milioane – cu hepatita virală C.

Opinia ta contează. Comentează!