Post Scriptum cu Alex Cozer: Andronachi a plecat acasă

Justiția patriei nu se dezminte. Săptămâna aceasta a comis-o din nou și se încăpățânează în continuare să se ridice la reputația de una dintre cele mai corupte, putrede și murdare din Europa. Și aici nu trebuie neapărat să ne raportăm la clasamentele sau cercetările internaționale. E de ajuns să ne uităm la ce se întâmplă în acest sistem și să intrăm doar un pic în esența unei decizii foarte recente.

Miercuri, așa, pe înserate, Vladimir Andronachi a plecat acasă. După câteva luni state în penitenciar, această figură absolut odioasă, unul dintre cei mai mari escroci pe care i-a dat Moldova în istoria sa, a fost plasat în arest la domiciliu. Judecătoarea care a emis această decizie este Tatiana Bivol. Doamna judecătoare, chiar dacă încă destul de tânără și nouă în sistem, a reușit deja să-și creeze o reputație destul de dubioasă.

Spre exemplu, la sfârșitul anului 2020, Serviciul de Informații și Securitate sesiza Consiliul Suprem al Magistraturii în legătură cu presupuse influențe pe care un alt penal notoriu al patriei, Veaceslav Platon, le-ar avea asupra doamnei Bivol. SIS menționa atunci că a recepționat „sesizări care denotă influențe asupra sistemului judecătoresc, prin corupere și șantaj din partea lui Veaceslav Platon, pentru a determina adoptarea sau neadoptarea deciziilor în interesele companiilor al căror beneficiar efectiv este acesta”, referindu-se la Tatiana Bivol. Desigur, CSM-ul a respins sesizarea SIS-ului în 2021. Că doar nu se aștepta atunci cineva la alte decizii.

Mai mult decât atât, tatăl doamnei Bivol, Oleg Lozan, a fost o bună perioadă avocatul lui Platon. Iar ce au în comun Platon cu Andronachi, ar trebui să vă povestesc până mâine dimineață. Cât s-ar putea de vorbit doar despre atacurile raider, devalizarea sistemului bancar, ce poartă semnăturile celor 2. Iar după ce Platon a ieșit din pușcărie datorită bunăvoinței lui Stoianoglo, și-a reînnodat prietenia cu Andronachi și cei doi au depus împreună toate eforturile inițial pentru a-l face președinte pe Dodon, iar ulterior să-I mențină pe socialiști la guvernare. Iar după ce alegerile au fost câștigate de PAS, au fugit ambii din Moldova practic în aceeași perioadă.

Dar nu se termină nici pe departe totul aici. Unul dintre avocații lui Andronachi, care chiar a ținut pledoarii în această săptămâna în fața instanței, în favoarea clientului său, este Vladimir Moșneaga. Vă amintesc că acest individ a fost procuror.

Și încă ce procuror a fost Moșneaga! Cel în gestiunea căruia a ajuns celebrul dosar Energokapital. Ăla în urma căruia Plahotniuc, Andronachi, Șevciuk, cu complictatea Silviei Radu, au furat din buzunarele fiecăruia dintre noi peste 80 de milioane de dolari prin facturile la energia electrică. Ăștia toți au pus la cale o schemă prin care curentul pe care îl consumam noi toți, era cumpărat la suprapreț, prin intermediul unei companii căpușă, de la Cuciurgan.

Și cu toate că lucrurile erau absolut evidente, existând chiar și înregistrări în care Andronachi, deputat pe atunci, se lăuda cum a convins-o pe Silvia Radu să accepte schema criminală, dosarul nu a mai ajuns în instanță. Ba chiar a fost îngropat de-a dreptul. De cine altul, decât de Vladimir Moșneaga? Cel care astăzi îi este avocat lui Andronachi.

Cum vi se pare? Dar nu trebuie să răspundeți voi la această întrebare. Trebuie să răspundă procurorii. Doamna Veronica Drăgălin spre exemplu, pe care o întrebam acum 3 luni despre această situație chiar aici, și care a spus că se va informa și va veni cu un răspuns. Pe care încă îl așteptăm.

Așa cum ar fi de așteptat și vreo reacție de la Uniunea Avocaților. Cea care ar trebui să examineze măcar cât de moral este ca un individ care a îngropat un dosar penal extrem de grav care-l viza pe Andronachi, unul în care acest escroc ar fi trebuit condamnat la ani grei de pușcărie, să devină avocat după ce a părăsit Procuratura. Iar acum să-l apere pe Andronachi cu foarte mult succes, din câte vedem noi.

Așadar, iată un caz relevant care arată toată putreziciunea acestui sistem. Cu toate încengăturile sale. Un caz ce într-o țară care măcar tinde spre normalitate ar fi inadmisibil. Ar stârni un scandal la nivel național și s-ar lăsa cu dosare penale, demiteri și multe dezbateri în presă. La noi însă. La noi însă avem cea mai umană justiție din lume în raport cu infractorii bănoși.

Post Scriptum cu Alex Cozer: Stare de urgență în domeniul energetic

24 martie 2026, 20:54

Republica Moldova este în stare de urgență în domeniul energetic. Iar de data...

Post Scriptum cu Alex Cozer: Val nou de scumpiri la pompă

20 martie 2026, 17:37

În această perioadă trăim cea mai gravă criză petrolieră la nivel mondial din...

Post Scriptum cu Alex Cozer: Nistrul, sub asediu

17 martie 2026, 20:26

Republica Moldova nu este o țară bogată în resurse naturale. Nu avem petrol,...

Post Scriptum cu Alex Cozer: Războiul scumpește carburanții

12 martie 2026, 20:31

Prețul benzinei și motorinei la pompe se apropie de 26 de lei pentru un litru....

Post Scriptum cu Alex Cozer: Ziua care a fisurat imperiul

10 martie 2026, 19:58

În urmă cu 36 de ani, într-o țară mică din nordul Europei, se declanșa dărâmarea...

Post Scriptum cu Alex Cozer: 16 ani de Jurnal TV

5 martie 2026, 20:53

Exact acum 16 ani își începea emisia Jurnal TV. Atunci apărea ca prima televiziune...

Post Scriptum cu Alex Cozer: Război cu efect la pompă

3 martie 2026, 22:15

Prețurile bursiere la gaz s-au dublat practic în ultimele zile, depășind pragul...

Post Scriptum cu Alex Cozer: Grațierea care ne-a costat

26 februarie 2026, 20:27

O grupare criminală formată din moldoveni racolați de serviciile speciale rusești,...

Post Scriptum cu Alex Cozer: Ucraina, lecția rezistenței

24 februarie 2026, 20:49

Să fim sinceri! Câți dintre noi credeau, exact acum 4 ani, aflații fiind încă...

Opinia ta contează. Comentează!