Curtea de Conturi a făcut public un raport privind privatizarea Air Moldova
Economic 13 decembrie 2019, 22:16 | 1900

Procesul de privatizare a companiei Air Moldova s-a facut cu abateri de la lege, iar pretul la care a fost cedat singurul operator aerian de stat nu a fost cel real, de piata. Sunt concluziile auditorilor de la Curtea de Conturi, care au investigat modul in care Air Moldova a fost adusa la o stare dezastruoasa, iar in 2018 a fost privatizata. Reprezentantii Air Moldova NU au venit la sedinta Curtii de Conturi, desi au fost invitati. Contactata telefonic, purtatoarea de cuvant a companiei, Iana Zidu, ne-a spus ca este ocupata.

Potrivit raportului Curții de Conturi, deși activele și vânzările Air Moldova erau în creștere, compania a luat credite bancare. În momentul privatizării, datoriile comerciale și cele față de bugetul de stat erau de 1,2 miliarde de lei. Întrebați de ce NU au intervenit pentru a stopa acest proces defectuos, responsabilii de la diverse instituții, prezenți în sală, nu au putut da un răspuns. Ei au declarat doar că alții erau atunci în funcții.

Reprezentanții companiei Air Moldova nu au venit la prezentarea raportului, deși au fost invitați.

Amintim că, în octombrie 2018, Guvernul condus de Pavel Filip a privatizat în regim de urgenţă şi în condiţii suspecte cea mai mare companie aeriană din țară. Statul a încasat doar 50 de milioane de lei. Procurorii au deschis un dosar de spălare de bani în proporții deosebit de mari la privatizarea Air Moldova, fiind vorba despre un șir de tranzacții fictive. A fost aplicat sechestru în valoare de 301,6 milioane de lei pe capitalul statutar al Air Moldova, iar în prezent valoarea totală a bunurilor indisponibilizate în acest dosar este de aproximativ un miliard de lei. Privatizarea Air Moldova a fost investigată și de o comisia specială de anchetă, creată în Parlament și condusă de către deputatul Blocului ACUM Igor Munteanu. Și această comisie a constatat abateri grave în procesul de înstrăinare și a confirmat, că la un an de la privatizare, operatorul național se află în aceeași incertitudine economică ca și până la demararea acestui proces. 

Opinia ta contează. Comentează!