În 2026 se discută, din nou, tot mai mult despre unire. Poate cel mai mult de la începutul anilor ’90, atunci când o clasă politică de la București slabă și în mare parte controlată de la Moscova nu a putut profita de dorința moldovenilor de a face reunirea și a ratat o șansă istorică în acest sens.

Dacă atunci s-ar fi făcut unirea, Republica Moldova, în mod evident, ca stat suveran și independent nu ar mai fi existat astăzi. Dar haideți să ne imaginăm cum ar fi stat lucrurile pentru noi dacă unirea s-ar fi produs.

Am fi avut, un salariu mediu de cel puțin două ori mai mare, adică de peste 35 de mii de lei, așa cum este astăzi în România. Produsul Intern Brut pe cap de locuitor în țara noastră ar fi fost de cel puțin 3 ori mai mare, în timp ce pensiile ar fi fost și ele chiar de până la 4 ori mai mari dacă ne-am raporta strict la situația României de astăzi.

La capitolul infrastructură, ne-am fi bucurat de cel puțin 1500 de km de autostradă, deja dați în exploatare. Iar în următorii 3 ani lungimea drumurilor moderne, de mare viteză, ar fi ajuns la aproape 2500 de km, pentru că la încă o mie se lucrează în prezent. Am fi avut zeci de aeroporturi în țară, care să ne conecteze cu toată lumea, căi ferate dezvoltate și porturi la Marea Neagră și Dunăre.

Țara noastră ar fi fost de aproximativ 10 ori mai mare, atât ca populație cât și ca suprafață. Și cel mai important, am fi fost parte a NATO și Uniunii Europene.

Astăzi, spre exemplu, nu ne-am fi întrebat dacă diseară vom avea lumină în case după ce barbarii ruși ne-au distrus linia care ne asigură până la 70% din necesarul de energie electrică. Pentru că mă îndoiesc că rușii ar fi avut curajul să atace infrastructura unui stat NATO, dar chiar și dacă o făceau, ar fi existat suficiente alternative de infrastructură pentru ca un asemenea act barbar să nu ne afecteze.

Nu ne-am fi pus problema dacă țara noastră va mai fi liberă sau invadată de ruși peste câteva luni sau anul viitor. Și nu ne-am fi uitat neputincioși la dronele care cad pe teritoriul nostru fără a avea cu ce le doborî.

Am fi fost, așadar, într-o cu totul altă situație. Și sunt convins că cifrele și statisticile menționate mai sus ar fi fost mult mai solide în condițiile în care România era o țară mai mare și unită.

Suntem însă acolo unde suntem și trebuie să reieșim din situația actuală. Din păcate, șansele ca unirea să se producă nu sunt cele mai mari. Popoarele celor două state, în special din Republica Moldova, nu sunt pregătite încă pentru acest pas. În timp ce clasele politice, guvernările de la București și Chișinău, chiar dacă sunt mai apropiate decât niciodată, nu au nici ele vreun plan clar pentru un asemenea pas.

Mergem însă, oricum, într-o direcție bună. Am reușit să consolidăm foarte mult relațiile comerciale în ultimii ani. În sfârșit, construim poduri peste Prut, care vor avea acces la autostrăzi menite să restrângă mult distanțele dintre cele două state românești. Ne leagă și curse aeriene mult mai multe și mult mai ieftine. Iar lucrurile care ne despart, inclusiv din punct de vedere cultural, sunt din ce în ce mai puține între noi.

Asta nu putea însă să scape de sub vizorul Moscovei, care a început a investi tot mai mult în dezbinarea dintre români. Făcută inclusiv prin politicieni de pe ambele maluri ale Prutului, mulți dintre ei declarați chiar și unioniști.

Noi trebuie însă să ținem aceeași direcție pe care am apucat-o în ultimii ani. Să continuăm să construim poduri, atât la propriu și la figurat. Să informăm cetățenii despre ce poate însemna o Românie mare și puternică pentru români, indiferent de locul în care se află ei. Să ne apropiem, firesc, în continuare. Să facem unirea inteligentă.