O nouă medalie olimpică pentru Moldova
Moldova a cucerit a doua medalie la Jocurile Olimpice de la Paris. Și de această dată s-a remarcat un judocan.
Adil Osmanov a intrat în posesia medaliei de bronz în limitele categoriei de 73 de kg după ce a trecut în finala mică de italianul Emanuel Lombardo. Osmanov a pierdut în semiifnale în fața unui francez. Anterior, și Denis Vieru a intrat în posesia medaliei de bronz în limitele categoriei de greutate de 66 kg. Este a 8-a medalie olimpică în istoria Republicii Moldova. Ultima dată când țara noastră a câștigat 2 medalii la o ediție a Jocurilor Olimpice s-a întâmplat în anul 2000. La Sidney, Oleg Moldovan a intrat în posesia medaliei de argint la proba tir, iar boxerul Vitalie Grușac a cucerit bronzul.








