Infecția cu HIV/SIDA ar putea să dispară ca amenințare publică de sănătate peste vreo cinci ani dacă vor fi luate măsuri mai ferme
Social 15 iulie 2025, 20:10 | 453

Infecția cu HIV/SIDA ar putea să dispară ca „amenințare publică de sănătate” dacă vor fi luate măsuri mai ferme de control. Este opinia experților de la Națiunile Unite, care au studiat starea de lucruri în mai multe țări, inclusiv Republica Moldova. Aici, potrivit datelor ONU, situația rămâne incertă. Într-un fel sau altul, specialiștii de la Chișinău vorbesc de o epidemie concentrată a infecției.

LUCIA PÎRȚÎNĂ, director adjunct al Spitalului „Toma Ciorbă”: "În Republica Moldova noi considerăm că avem o epidemie concentrată a infecției HIV în rândul grupurilor vulnerabile. Până la ora actuală avem circa 17 mii de persoane în statistica administrativă. Anual se diagnostichează 800-900 cazuri noi, dar acestea nu sunt cazuri noi de infecție, ci cazuri noi depistate."

Potrivit medicilor, noile cazuri sunt depistate întâmplător Cetățenii sunt testați la locul muncă sau în sarcină. Doar 3% din cei infectați s-au auto-testat. Organizația Națiunilor Unite consideră că este nevoie de măsuri mai ferme de control a infecției, astfel ca SIDA să dispară ca „amenințare publică de sănătate” cel târziu în 2030.

LUCIA PÎRȚÎNĂ, director adjunct al Spitalului „Toma Ciorbă”: "Dacă o persoană neinfectată face o infecție, e mai ușor, aceeași infecție, o persoană infectată cu HIV o suportă mult mai grav riscul de complicații e mult mai mare, uneori și decesul este inevitabil. Colaborăm cu o rețea de farmacii, care ne ajută cu distribuirea acestor teste rapide, ele sunt procurate din bugetul de stat."

Fiecare cetățean poate fi testat confidențial și gratuit la medicul de familie, centrele comunitare de sănătate, ori poate lua un test gratuit de la farmacie. În Republica Moldova este disponibil și tratamentul antiretroviral, care ține virusul sub control și-ți permite să ai o viață deplină. Medicamentele sunt procurate de Ministerul Sănătății.

În stradă, mulți oameni spun că știu ce este HIV, dar nu-și fac teste din propria inițiativă.

Virusul imunodeficienței umane duce la deficiența imunității. SIDA este deja un sindrom, urmarea infectării cu HIV. Cele mai multe cazuri de infecție au fost raportate la persoanele cuprinse în intervalul de vârstă 30-34 de ani. Transmiterea se poate face pe cale sanguina, prin contact intim sau de la mama la făt. La început, pacienții pot prezenta simptomatologia tipica unei răceli. În lipsa unei diagnosticări corecte, boala avansează, asociindu-se cu alte patologii.

Opinia ta contează. Comentează!