O femeie a fost salvată de pompieri după ce a căzut într-o fântână, în propria gospodărie
O femeie a fost salvată de pompieri după ce a căzut într-o fântână în propria gospodărie. Incidentul a avut loc în raionul Ștefan-Vodă. Urmează detalii și alte știri pe scurt.
Un individ cu antecedente penale, care și-a violat concubina în fața membrilor familiei, a fost condamnat la închisoare. Decizia a fost luată de judecătoria Soroca. Potrivit anchetei, nelegiuirea a avut loc în gospodăria mamei victimei, unde se aflau mai mulți membri ai familiei, inclusiv un copil. Când a venit poliția, victima plângea și tremura, în timp ce agresorul, care era în stare de ebrietate, își încheia pantalonii. În fața acestor dovezi, instanța a decis condamnarea agresorului la zece ani de închisoare în penitenciar de tip semiînchis.
Un inspector de patrulare este cercetat de ofițerii CNA și procurorii din Bălți într-un dosar de trafic de influență. Polițistul este bănuit că ar fi pretins o mie de euro, susținând că ar avea influență asupra angajaților Secției Înmatriculare Vehicule și Documentare a Conducătorilor Auto Bălți și că îi poate determina să adopte o decizie favorabilă la proba teoretică și practică, cu ulterioara perfectare și eliberare a permisului de conducere. Ofițerii CNA au efectuat joi percheziții la domiciliul și în automobilul polițistului. Acesta și-a recunoscut vina, fiind cercetat în stare de libertate.
O femeie de 69 de ani a fost salvată de pompieri după ce a căzut într-o fântână din propria gospodărie, în seara zilei de 9 aprilie. Incidentul a avut loc în satul Talmaza, raionul Ștefan-Vodă. La fața locului a intervenit un echipaj de salvatori. Aceștia au constatat că femeia se afla la o adâncime de aproximativ șase metri, într-o fântână cu un strat de apă de circa 50 de centimetri. Folosind echipamente specializate, salvatorii au reușit să o aducă la suprafață în mai puțin de zece minute.
Victima a fost transportată la spital în stare conștientă. Cauzele exacte ale producerii incidentului urmează să fie investigate.








