Post Scriptum cu Alex Cozer: Plahotniuc tace mâlc după extrădare

Nu mai departe de 2 luni în urmă, pe paginile de pe rețelele de socializare ale lui Vladimir Plahotniuc tot apăreau mesaje în care acesta spunea că tare mult își dorește revenirea acasă. Că arde de nerăbdare să iasă din pușcăria din Grecia, să dea ochii cu justiția moldovenească, mai susținând și că imediat cum ajunge în Moldova va spune foarte, foarte multe.

Au trecut aproape 30 de zile de când Plahotniuc a fost adus acasă. În cătușe și scos frumos din aeroport pe ușa centrală. N-a spus atunci niciun cuvânt presei, iar jurnaliștii au și rămas doar cu acele imagini cu el. Pentru că de atunci Plahotniuc n-a mai catadicsit să se afișeze public și a refuzat categoric să se prezinte la orice ședință de judecată din cele de până acum. Și n-au fost puține deloc.

Ba mai mult decât atât, și l-a adus lângă el și pe bodygard-ul său devotat, Constantin Țuțu. Care practic s-a predat benevol autorităților noastre. Probabil Plahotniuc nu se simte în prea mare siguranță în penitenciarul 13 și are nevoie de mușchii lui Țuțu și acolo.

Așadar, s-a cam spulberat toată bravada pe care o afișa Plahotniuc, sau mai degrabă o afișau alții pentru el, pe rețelele de socializare. Mai ales după ce a văzut rezultatele alegerilor parlamentare, iar judecătorii care-i examinează cauzele în care este cercetat i-au tot dat câte 30 de zile de arest.

Dar cam aici ar trebui să se oprească optimismul în privința dreptății pe care o așteaptă milioane de oameni, și nu doar din Republica Moldova, în privința lui Plahotniuc. Pentru că toate cauzele penale în care este citat oligarhul capturat nu s-au mișcat deloc bine până acum.

În dosarul privind frauda bancară, pușcărie fac doar personaje secundare, în timp ce implementatorii sunt în continuare bine-mersi. Nimeni din Banca Națională nu a fost condamnat, așa cum nu s-a întâmplat nimic și cu cei din Guvern, nemaivobind aici de personajele din anturajul lui Plahotniuc, în frunte cu Iaralov, Candu și Andronachi.

În dosarul Metalferos, unde probabil de-a lungul anilor s-a furat chiar mai mult decât de un miliard de dolari, lucrurile stau chiar mai prost. Acolo nu avem niciun fel de condamnare, ba mai mult decât atât, indivizi de prin poliție sau procuraturi, care protejau schema, lucrează în continuare în aceste instituții.

Iar în dosarul blanchetelor pașapoartelor situația e de-a dreptul absurdă. Din cauza că dosarul a fost tergiversat până acum și nici măcar nu a fost trimis în judecată, ASP riscă să plătească chiar despăgubiri de 100 de milioane de lei unei companii bulgare folosite de Plahotniuc și acoliții săi pentru a fura statul.

De ce se întâmplă toate aceste lucruri? Răspunsul este simplu. Pentru că dacă s-ar face dreptate cu adevărat în aceste dosare, pușcărie ar trebui să facă nu doar Plahotniuc și cei din anturajul său cel mai apropiat, ci și alte zeci de persoane. Interesele sunt uriașe, de asta și în atâția ani practic nu s-a progresat deloc. Ba mai mult decât atât, din ce cunosc eu, în dosarul Metalferos s-au și mușamalizat deja multe probe.

Totul s-ar putea schimba însă odată cu condamnările lui Plahotniuc în toate aceste dosare. Pentru că Al Capone de Grozești a fost vârful piramidei. Și în momentul în care va fi condamnat și automat va începe să vorbească, atunci foarte-foarte mulți pioni vor trebui să cadă. Repet, inclusiv unii care și acum se află în funcții importante.

Așadar, bravada lui Plahotniuc din august nu era neapărat lipsită de orice temei. El știa că pentru libertatea sa se vor bate alte zeci de corupți care au furat cu el sau pentru. Și care trebuie să cadă odată cu el. În plus, mai spera și că ar putea cumva influența alegerile parlamentare.

Acum, după ce inclusiv cetățenii au arătat încă o dată ce ce vor în alegerile din 28 septembrie, justiția din Republica Moldova, țara noastră per ansambul dacă vreți, dă cel mai mare test din istoria sa. Pentru că dacă Plahotniuc va fi condamnat în cel puțin aceste 3 dosare, atunci foarte multe alte capete importante vor cădea. Inclusiv din cei care trag și acum de sfori prin instituții. Dacă nu va fi așa, atunci statul ăsta va pierde și ultima bătălie în lupta cu crima organizată.

Post Scriptum cu Alex Cozer: Andronache, pus în libertate

3 februarie 2026, 20:59

Anul 2026 începuse oarecum promițător pentru justiția patriei, fapt pe care...

Post Scriptum cu Alex Cozer: Guvernarea, relaxată

29 ianuarie 2026, 22:14

Șoferii, victimele nepăsării statului

Post Scriptum cu Alex Cozer: Țuțu, condamnat la opt ani de pușcărie

27 ianuarie 2026, 21:56

Încă un locotenent de-al lui Vladimir Plahotniuc, individ care pe vremea statului...

Post Scriptum cu Alex Cozer: Europa îi impune limite lui Trump

22 ianuarie 2026, 21:54

Europa a reușit, la Davos, să pună la punct ambițiilor megalomane ale lui Donald...

Post Scriptum cu Alex Cozer: Damir, condamnat la pușcărie

20 ianuarie 2026, 22:32

Dorin Damir, unul dintre celebrii fini ai lui Vladimir Plahotniuc, a fost condamnat...

Post Scriptum cu Alex Cozer: Eminescu și pericolul rus

15 ianuarie 2026, 22:00

„Politica Rusiei, oriunde s-a exercitat, a nimicit dezvoltarea firească a popoarelor...

Post Scriptum cu Alex Cozer: Astăzi se fac 1419 zile de război rus împotriva Ucrainei

13 ianuarie 2026, 22:52

Astăzi se fac 1419 zile de război rus împotriva Ucrainei. La prima vedere, acest...

Post Scriptum cu Alex Cozer: Plan de pace cu garanții ferme

26 decembrie 2025, 15:24

În ajun de Crăciun, Ucraina a prezentat versiunea sa de plan de pace. Un document...

Post Scriptum cu Alex Cozer: Rețeaua lui Plahotniuc, în instanță

23 decembrie 2025, 21:10

De vreo 10 zile-ncoace Plahotniuc este mare vedetă. Practic toate buletinele...

Opinia ta contează. Comentează!