Procesul de negocieri pentru aderarea la Uniunea Europeană este unul complex și este indispensabil de lupta anticorupție
Social 18 iulie 2024, 17:38 | 451

Procesul de negocieri pentru aderarea la Uniunea Europeană este unul complex și ar putea chiar să fie suspendat în anumite circumstanțe. Pentru a împiedica acest lucru, oficiali din mai multe state candidate s-au întrunit azi la Chișinău, în cadrul unei conferințe internaționale, unde au abordat provocările apărute în drumul spre aderarea la blocul comunitar. În acest proces este indispensabilă voința politică și combaterea corupției, ne-au spus oficiali din Muntenegru și Macedonia de Nord.

JOVANA MAROVIC, fost ministru pentru Integrarea Europeană, Muntenegru: "Pentru o anumită perioadă de timp veți avea succes în procesul de negocieri dacă veți îndeplini criteriile tehnice, dar la un moment dat procesul de negocieri se va bloca dacă nu o să luptați cu corupția și dacă instituțiile voastre nu sunt independente. Asta a fost cea mai mare provocare pentru Muntenegru."

DRAGAN TILEV, consilier de stat, Macedonia de Nord: "Depinde de Moldova cât de multă voință politică și cât de mult efort, cât de repede vor fi luate deciziile politice. Pe lângă entuziasm și optimism, aveți și administrația pregătită pentru a continua, dar va trebui să îmbunătățiți capacitatea de funcționare a instituțiilor în procesul negocierilor de aderare, ceea ce de asemenea este o provocare."

Republica Moldova a reușit să avanseze rapid în parcursul său european, iar acesta este rezultatul unei societăți consolidate, a declarat viceprim-ministrul pentru Integrare Europeană, Cristina Gherasimov.

CRISTINA GHERASIMOV, viceprim-ministru pentru Integrare Europeană: "Faptul că am reușit să avansăm atât de rapid doar în doi ani de când am obținut statutul de țară candidat, este meritul în primul rând al tuturor funcționarilor publici, al tuturor celor care au lucrat zi și noapte ca să putem astăzi să fim o țară cu un proces oficial lansat de negociere, iar în același timp este și rezultatul nostru ca și societate."

Scopul conferinței internaționale este de a consolida cunoștințele referitoare la etapele și pașii necesari în procesul de aderare, planificare, transpunerea legislației europene, precum și facilitarea schimbului de bune practici și experiențe. La eveniment participă reprezentanți ai țărilor candidate, precum: Macedonia de Nord, Muntenegru, Serbia, Albania, Ucraina și Republica Moldova.

Opinia ta contează. Comentează!