Post Scriptum cu Alex Cozer: Air Moldova, furată și sărăcită

Sute de pasageri au fost blocați ore sau chiar zile întregi în aeroporturi, săptămâna trecută, după ce o aeronavă Air Moldova a fost sechestrată în Antalya. S-a întâmplat din cauza datoriilor istorice pe care compania, care altă dată era a statului, le are față de aeroportul turcesc. Nu este un caz izolat, în ultimii ani cei care au zburat cu Air Moldova confruntându-se constant cu astfel de incidente, când ajungeau să fie blocați ore sau chiar zile întregi prin aeroporturi.

Air Moldova nu mai este companie de stat deja de 4 ani. Pentru că la fel ca multe alte companii interesante și profitabile, pur și simplu a fost furată de la cetățenii Republicii Moldova. În 2018, după ce datoriile companiei au fost crescute artificial pentru ca oamenii lui Plahotniuc să invoce riscul falimentului, Air Moldova este privatizată pentru ridicola sumă de 50 de milioane de lei. Mai puțin chiar decât costul unui singur motor ale unuia dintre cele 4 avioane pe care le deținea atunci compania. Ca să nu mai invocăm aici portofoliul extrem de important de aproape 30 de destinații de care dispunea Air Moldova.

Mai mult decât atât, cele 50 de milioane de lei au fost scoase cash, după programul de lucru al unei bănci controlate în acea perioadă de Plahotniuc, în urma unor tranzacții cu implicarea Moldasig.

Printre cei care au avut un rol important în furtul companiei de la stat s-au numărat și Vladimir Cebotari, fost ministru în regimul Plahotniuc și Vladimir Baldovici, șef al APP în acea perioadă. Pentru ca schema să pară mai atractivă și credibilă, în preluare a fost implicată și compania românească Blue Air, care ar fi trebuit să se implice în dezvoltarea Air Moldova.

N-a urmat însă niciun fel de dezvoltare, pentru că la scurt timp după privatizare numărul curselor Air Moldova s-a înjumătățit, iar datoriile care ar fi trebuit achitate conform prevederilor din contract doar au crescut, în special către companiile lui Șor de la aeroport. Paravanul Blue Air s-a retras după ce a văzut că lucrurile iau o turnură urâtă și o anchetă parlamentară a demonstrat o serie de ilegalități comise în procesul de privatizare, cerând readucerea companiei sub controlul statului. Cu toate acestea, compania rămâne în continuare controlată de personaje dubioase conectate la oligarhii patriei, iar incidentele cu implicarea acesteia sunt la ordinea zilei.

Dosarele penale bat pasul pe loc și toți cei care au participat la schemă sunt liberi ca pasărea cerului, unii dintre ei, precum Iulian Scorpan directorul Air Moldova în perioada acumulării de datorii uriașe, deschizându-și chiar o companie aeriană privată.

Așa cum nu se mai face absolut nimic pentru recuperarea aeroportului Chișinău, cel privatizat mult mai devreme și controlat în continuare de companii afiliate lui Shor. Aeroportul Chișinău are și în prezent cele mai mari taxe din regiune, aceasta fiind și una din cauzele care fac ca zborurile să fie atât de scumpe.

Ca să înțelegeți cât de profitabil este astăzi aeroportul, vă voi da o cifră. Peste 80 de milioane de lei a acumulat în 2021 statul după ce a obligat prin lege ca jumătate din așa-zisa taxe de modernizare de 9 euro, percepută de aeroport, să ajungă în buget. Iar asta în condițiile în care în 2021 numărul de pasageri a fost de aproape 2 ori mai mic decât în 2019, ultimul an înainte de declanșarea pandemiei care a redus drastic numărul de zboruri.

Profiturile reale ale aeroportului, care provin din numeroase alte taxe, într-un an normal ar fi de peste 500 de milioane de lei. Așadar, după ce ni s-a furat aeroportul și compania aeriană de stat, în continuare asistăm neputincioși la felul în care oligarhii fac profituri uriașe de pe seama acestor companii. Iar noi, cetățenii, suntem obligați să plătim cele mai mari prețuri la zboruri din toată regiunea. Fără nicio siguranță însă că vom ajunge la destinație la timp, pentru că, după cum vedeți, oricând se poate întâmpla vreun incident care să dea toate planurile peste cap.

Post Scriptum cu Alex Cozer: Plahotniuc a apărut

4 decembrie 2025, 21:03

După două luni în care a fugit de ochii lumii, alegând să nu se prezinte la...

Post Scriptum cu Alex Cozer: Ilan Șor face un pas în spate

2 decembrie 2025, 21:19

Ilan Șor se retrage! Declară că se retrage. Cu o mină spășită, cel mai mare...

Post Scriptum cu Alex Cozer: Ipoteze în lanț în cazul Albița

27 noiembrie 2025, 20:48

După 6 zile în care interpretările, falsurile și manipulările au înflorit în...

Post Scriptum cu Alex Cozer: Drone rusești, în spațiul nostru aerian

25 noiembrie 2025, 20:44

Alte 6 drone rusești au intrat noaptea trecută în spațiul aerian al Republicii...

Post Scriptum cu Alex Cozer: Frica trece, din nou, frontiera

20 noiembrie 2025, 23:09

Încă o dronă rusească a survolat spațiul aerian al Republicii Moldova. Și a...

Post Scriptum cu Alex Cozer: S-a stins Ilie Ilașcu

18 noiembrie 2025, 20:17

Ilie Ilașcu, unul dintre cei mai curajoși și demni oameni pe care i-a dat vreodată...

Post Scriptum cu Alex Cozer: Monumentul național al corupției a

11 noiembrie 2025, 20:50

Încă o tragedie a avut loc la ruinele hotelului Național. De data aceasta, acolo...

Post Scriptum cu Alex Cozer: Percheziții în educație

6 noiembrie 2025, 20:55

În ultima perioadă, procurorii au luat cu asalt instituțiile de învățământ din...

Post Scriptum cu Alex Cozer: Aderare 2028, misiune grea

4 noiembrie 2025, 21:17

Obiectivul Republicii Moldova, de a încheia negocierile de aderare la Uniunea...

Opinia ta contează. Comentează!