Peste 300 de pacienți, între care 102 copii, au fost evacuați noaptea din Spitalul Judeţean de Urgenţă Suceava
Externe 3 februarie 2022, 17:11 | 891

Peste 300 de pacienți, între care 102 copii, au fost evacuați astă noapte din Spitalul Judeţean de Urgenţă Suceava, în urma unui incendiu. Focul a izbucnit la etajul patru, în Secţia obstretică şi ginecologie. Cauza probabilă a fost un aparat electric cu defecţiuni. Nu au fost înregistrate victime, potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Suceava.

ALIN GĂLEATĂ purtător de cuvânt, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Suceava: "Din fericire, până la acest moment nu înregistrăm victime... Acest lucru este benefic. A fost activat planul roșu de intervenție. La fața locului au sosit toate forțele și mijloacele de la Departamentul pompieri Suceava."

Pe lângă subunităţile pompierilor militari suceveni, au mai fost solicitate resurse şi de la Inspectoratele pentru situaţii de urgenţă Botoşani şi Iaşi. Au fost alertate două autospeciale de intervenţii complexe şi un echipaj pentru descarcerare. Deoarece incendiul a fost localizat în timp scurt, din totalul forţelor şi mijloacelor alocate, o parte a fost întoarsă la bază, a precizat Alin Găleată.

Pe parcursul intervenţiei au fost evacuaţi 329 de pacienţi, dintre care 102 copii (57 nou-născuţi). Pacienţii au fost evacuaţi pe secţiile de la etajele inferioare şi în Unitatea de Primiri Urgenţe. Aceştia nu au suferit probleme medicale cauzate de arsuri sau intoxicaţii cu fum şi gaze toxice, scrie Agerpres.

Opinia ta contează. Comentează!