Timp de trei zile, pe poligonul militar din Bălți se desfășoară ample activități sportive
Social 11 iunie 2025, 15:37 | 597

O amplă competiție a militarilor din Bălți, Cahul și Iași se desfășoară în aceste zile pe poligonul din Bălți. Participanții se întrec într-o serie de probe dificile, ce includ ștafete cu obstacole și tragere la țintă. Scopul evenimentului este de a fortifica spiritul de echipă, spun organizatorii.

Evenimentul a fost organizat de Brigada nr.1 Infanterie motorizată „Moldova”, transmite TV Nord.

VEACESLAV BALAN, colonel, Comandant Brigada 1 Infanterie Motorizată „Moldova”: "Avem trei probe, sunt trei probe, ștafeta, deplasarea pe teren accidentat mai multe probe, aruncarea grenadei, transportarea rănitului, acordarea ajutorului medical, după care vom avea a două probă va fi trageri la distanță, ținta numărul patru piept la distanța 15 și, respectiv, 25 de metri vor efectua trageri cu pistolul Glock și armament din dotare AKM, proba trei va fi minifotbal."

Prima probă a fost ștafeta de patru kilometri cu diferite obstacole.

DANIEL VRABII, ofițer de presă: "Brigada 1 Infanterie Motorizată „Moldova” organizează activități sportiv-militare cu participarea structurilor de forță din țară și din România. Timp de trei zile militarii se vor întrece în probe sportive și tactice promovând disciplina, camaraderia și respectul."

Turneul de la Bălți se va desfășura până pe 12 iunie.

Opinia ta contează. Comentează!