Anii 2000 au fost marcați de comunismul lui Voronin, venit și el la putere ca un vasal al Moscovei, care atunci când a încercat să dea dovadă de puțină independență a fost lovit dur de Putin, prin embargouri și creșterea prețurilor la gaze.

În anii 2010 am avut la putere o așa-zisă alianță pro-europeană. Putred de coruptă însă și aceasta. Cu un Filat care îl aștepta ore întregi pe Putin în anticameră și un Plahotniuc provenit din rândurile mafiei rusești Sonțevkaya. De Dodon nici nu are rost să vorbim, pentru că el a reprezentat culmea vasalității în fața Moscovei.

Iată însă că în prezent, influențată puternic și de invazia criminală din Ucraina, actuala putere de la Chișinău se poziționează ca una independentă față de Moscova. Este practic prima dată în istoria de 30 de independență când aici avem o guvernare care refuză categoric să se asocieze cu Rusia sau să îngenuncheze în fața lui Putin. Iar asta scoate din minți Kremlinul, disperat și așa de rușinea cauzată de insuccesele din Ucraina.

Și asta l-a determinat, ieri, pe Lavrov, să spună deja și cu text deschis că Moscova își dorește să invadeze și Moldova și că țara noastră ar fi următoarea lor țintă. Spun „ar fi” și nu „este”, pentru că dacă Ucraina nu rezista, cu siguranță deja și aici ar fi ajuns teroriștii și barbarii lui Putin.

Nimic nou, în fond. Doar că atunci când astfel de amenințări ies din gura celui care conduce ceea ce Moscova numește diplomație, pentru întreaga lume trebuie să fie clar, fără nicio urmă de echivoc, că barbarii ruși ne vor sclavii lor în continuare și că sunt gata la orice pentru ne menține acest statut.

Adică Lavrov spune direct: vreți să fiți independenți, vreți în Uniunea Europeană, vreți să vă decideți viitorul? Nu aveți voie! Pentru că voi trebuie să fiți mai departe slugile noastre! Sclavii noștri!

Reacția de la Chișinău, la nivel declarativ, a fost una anemică. Sper că măcar la capitolul acțiuni concrete vom avea parte și de fapte. Pentru că atunci când ți se spune direct deja, de la nivelul unui ministru de externe, că țara ta urmează să fie invadată, ești obligat să te pregătești!

Cum? În mod normal, înarmându-te. Însă timpul este unul extrem de scurt și oricât de bine ne-am pregăti apărarea, nu am avea mari șanse dacă scutul ucrainean ar cădea.O altă variantă și cea mai sigură ar fi aderarea la NATO. Alianța ce securizează astăzi toate țările est-europene și pe teritoriul căreia nu a existat niciodată un război. Se pare însă că actuala noastră clasă politică nu este pregătită pentru un asemenea pas. Și soluțiile se termină aici. Alte alianțe defensive regionale, în afara NATO, nu prea sunt posibile. Deci trebuie să cugetăm bine asupra a ce urmează să facem.

Evident este însă un singur lucru. Trebuie să ne ținem în continuare fermi pe drumul pe care am apucat-o. Trebuie să cerem și mai ferm susținere pentru Ucraina. Pentru că este și susținere și pentru noi. În fond, alegerea pe care o avem este simplă. Să devenim liberi, prosperi, civilizați. Sau să rămânem sclavii unor ciminali, barbari, teroriști, lipsiți de orice urmă de omenie și civilizație.