Post Scriptum cu Alex Cozer: Ilan Șor face un pas în spate

Ilan Șor se retrage! Declară că se retrage. Cu o mină spășită, cel mai mare escroc pe care l-a dat Republica Moldova în istoria recentă, a anunțat luni, de la Moscova, că se retrage. Și că își retrage finanțarea pentru toate așa-zisele sale proiecte sociale. Ca astăzi, marioneta pe care a instalat-o în funcția de primar a Orheiului, să spună și ea că demisionează din funcție.

Nu este nicio surpriză. În condițiile în care, imediat după alegeri, majoritatea celor din gruparea criminală a lui Șor s-au făcut una cu pământul. Primărița marionetă de la Orhei nu a fost văzută de mai bine de 2 luni, iar Alexei Lungu, cel care, potrivit scurgerilor din presă, a fost plătit cu sute de mii de lei lunar pentru a fi principalul țipălău și provocator al lui Șor în Moldova, s-a dat și el la fund. Ambii sunt cercetați penal și au dispărut pentru a fugi de posibilele condamnări.

Asta după ce, anterior, cea mai umană justiție din lume în raport cu infractorii bănoși, o lăsase să fugă la Moscova și pe Marina Tauber, pentru a se feri astfel de pușcărie.

Pasul în spate al lui Șor este unul strategic. Deși a livrat foarte bine pentru Moscova în ultimii ani, fiind aproape de a deturna referendumul de anul trecut și de a-l face pe Stoianoglo președinte, Șor a eșuat lamentabil la alegerile parlamentare. În plus, în presă au apărut informații în legătură cu zeci de milioane de dolari, bani puși la dispoziție de ruși pentru a destabiliza Moldova, care au fost, de fapt, sifonați de alde Tauber și restul secunzilor.

Totodată, rețeaua lui Șor a fost deconspirată și destructurată, iar numele său a devenit deja atât de toxic pentru cel puțin 80% dintre moldoveni încât s-a transformat deja într-o povară pentru Moscova. Principalul motiv pentru retragerea lui Șor din prima linie a atacului rusesc asupra Moldovei este însă faptul că Rusia nu-și mai poate permite luxul de a irosi zeci de milioane de dolari lunar pe el. Escrocul construise o rețea foarte bine structurată în toată Moldova, ea funcționa însă doar dacă era plătită. Iar o asemenea rețea, construită strict în baza corupției, nu poate funcționa la nesfârșit, mai ales că din ea furau toți cum puteau.

Faptul că Șor a anunțat public că se retrage, urmat de marioneta sa de la Orhei, nu înseamnă însă că gruparea sa criminală nu se va ocupa în continuarea cu destabilizarea țării. E mai degrabă un pretext pentru neîndeplinirea promisiunilor megalomane făcute în ultimele campanii electorale. În Găguzia nu s-a realizat nimic din ce s-a promis, la fel și în Taraclia, în timp ce, după cum deja vă spuneam, Orheiul a fost abandonat deja de luni de zile.

Asta însă nu înseamnă nicidecum că Rusia se retrage din Republica Moldova. Pur și simplu vor fi scoase în prim-plan noi fețe. Victoria Furtună, cea care e trecută în continuare cu vederea de către foștii săi colegi procurori, în ciuda faptului că a fost exclusă din alegeri pentru finanțare din Rusia, este la fel de gălăgioasă precum a fost până la scrtuinul din 28 septembrie.

Rețelele de propagandă formate din influencerii de pe tik-tok și telegram sunt chiar mai active decât în campania electorală, iar în mesajele pe care le transmit se observă o coordonare mult mai bună.

Așa-zișii politicieni de opoziție, conectați la Rusia, fie că au rămas în afara Parlamentului, fie că sunt în Legislativ, sunt și ei foarte activi, semn că finanțările de la Moscova continuă să vină.

Autoritățile trebuie să rămână, în continuare, foarte vigilente. Moscova nu ne-a lăsat în pace niciodată timp de secole și am fi de-a dreptul naivi să credem că o va face exact acum. Acțiunile la care asistăm acum reprezintă doar o mutare a pieselor pe tabla de șah.

De asta justiția nu trebuie însă să uite de cei din gruparea criminală Șor, chiar dacă ei au făcut un pas în spate. Toți trebuiesc condamnați pe potriva crimelor comise. Pentru că altfel vor prinde la curaj cei care acum vin din linia a doua.

Post Scriptum cu Alex Cozer: Val nou de scumpiri la pompă

20 martie 2026, 17:37

În această perioadă trăim cea mai gravă criză petrolieră la nivel mondial din...

Post Scriptum cu Alex Cozer: Nistrul, sub asediu

17 martie 2026, 20:26

Republica Moldova nu este o țară bogată în resurse naturale. Nu avem petrol,...

Post Scriptum cu Alex Cozer: Războiul scumpește carburanții

12 martie 2026, 20:31

Prețul benzinei și motorinei la pompe se apropie de 26 de lei pentru un litru....

Post Scriptum cu Alex Cozer: Ziua care a fisurat imperiul

10 martie 2026, 19:58

În urmă cu 36 de ani, într-o țară mică din nordul Europei, se declanșa dărâmarea...

Post Scriptum cu Alex Cozer: 16 ani de Jurnal TV

5 martie 2026, 20:53

Exact acum 16 ani își începea emisia Jurnal TV. Atunci apărea ca prima televiziune...

Post Scriptum cu Alex Cozer: Război cu efect la pompă

3 martie 2026, 22:15

Prețurile bursiere la gaz s-au dublat practic în ultimele zile, depășind pragul...

Post Scriptum cu Alex Cozer: Grațierea care ne-a costat

26 februarie 2026, 20:27

O grupare criminală formată din moldoveni racolați de serviciile speciale rusești,...

Post Scriptum cu Alex Cozer: Ucraina, lecția rezistenței

24 februarie 2026, 20:49

Să fim sinceri! Câți dintre noi credeau, exact acum 4 ani, aflații fiind încă...

Post Scriptum cu Alex Cozer: Copiii, implicați în dispute politice

19 februarie 2026, 20:55

Un caz deosebit de grav, în urma căruia un copil de clasa a 7-a a avut și încă...

Opinia ta contează. Comentează!