Al doilea război dintre Armenia și Azerbaidjan a început în dimineața zilei de 27 septembrie 2020 de-a lungul liniei de contact, care a fost stabilită în urma primului război din Karabah, 1988-1994. Luptele au început cu o ofensivă azeră, scopul principal fiind de a recuceri zonele mai puțin muntoase din sudul Karabakhului, care erau mai ușor de capturat decât interiorul bine fortificat al regiunii. Totuși, ținta militarilor azeri era orașul Șușa. Cineva ne-a spus că ”cel care controlează Șușa ocupă nu numai o înălțime importantă din punct de vedere strategic în inima regiunii, dar controlează întreg Karabakhul”.

Din Baku până în Șușa am mers cu microbuzul aproximativ cinci ore. Șoferii nu au șanse să se rătăcească pe acest drum, chiar și fără un navigator: indicatoarele către "inima Karabakhului" îi întâlnesc aproape la fiecare bifurcație de la ieșirea din capitala Azerbaidjanului. Aceste indicatoare au rămas instalate chiar și în timpurile în care niciun azer nu reușea să intre în orașul de pe stâncă.

CALIN JUCOVSCHI, reporter Jurnal TV: "Șușa este cel mai mare oraș din regiunea Karabakh, care timp de 28 de ani a fost ocupat de către forțele Armeniei. Azerii au eliberat orașul în anul 2020, iar astăzi, locuitorii de aici se consideră liberi."

Prețul pentru eliberarea orașului a fost mult prea mare. Până la Șușa, drumul este înconjurat doar de ruine, mici așezări abandonate, podgorii, utilaje de construcții și natură.. Chiar de la intrare, văzând primele clădiri, dar și peisajul natural în care e amplasat orașul, am înțeles că e unul dintre locurile perfecte pentru o mică vacanță, care ar fi fost plin de turiști și de viață, într-o altă istorie… Ceea ce am văzut – e realitatea, dar e cu totul altceva – clădiri părăsite, parțial distruse, cu uși ruginite și geamuri sparte, cu draperii arse de soare, cu străzi întregi unde nu abia de reușești să vezi vreun om.

ZAUR HASANOV, șef al Departamentului Comunicații Publice și Tehnologii Informaționale: "Noi am ajuns în Șușa în decurs de 44 de zile, pentru că Șușa este cheia Karabakhului. Dacă veți fi atent, veți vedea că din Șușa se vede tot Karabakhul. Asgeran, Agdam, Kelbedjer, toate raioanele strategice se află la vedere din Șușa. Este așa o zicală: cine deține Șușa controlează tot Karabakhul. Pentru azeri, întoarcerea aici a fost foarte importantă, atât din punct de vedere cultural și istoric, cât și din punct de vedere militar. Era important din toate punctele de vedere ca poporul azer să se întoarcă în orașul lor natal."

Сel mai bogat și mai magnific monument din istoria orașului este Cetatea din Șușa. Prin poziția sa, fortăreața identifică Karabahul și arată de ce este în stare. În mai 1992, cetatea, împreună cu orașul, au fost ocupate de armeni. Iar în 2001, printr-un decret al Cabinetului de Miniștri al Republicii Azerbaidjan, zidurile cetății orașului, au fost incluse pe lista siturilor protejate de stat ca monument arhitectural de importanță națională.

ZAUR HASANOV, șef al Departamentului Comunicații Publice și Tehnologii Informaționale: "Ultima distrugere a avut loc atunci când armenii au fost dați afară și au încercat să iasă la contraatac. Ei au folosit tancurile și au dărâmat zidurile cetății, care au fost restaurate de către Elham Ali, care a lucrat zi și noapte prin zăpadă și ploaie pentru ai da zidului aspectul de altă dată."

În urma atacurilor au fost distruse mai multe clădiri, unele din ele cu o valoare istorică pentru poporul azer.

CALIN JUCOVSCHI: "În spatele meu vedeți una dintre clădirile care a fost bombardată de către forțele militare a Armeniei. Pereții sunt dărâmați, iar din această clădire istorică practic nu a rămas nimic. Urmele războiului din Karabakh se văd și astăzi."

În prezent, în Șușa sunt echipe de muncitori care curăță și repară clădirile abandonate și distruse, activează un hotel, un oficiu al Fundației Heydar Aliyev și un supermarket. Rând pe rând, clădirile prind viață, au fost reinstalate statuetele marilor artiști în centrul orașului și este renovată o galerie de artă.

ZAUR HASANOV, șef al Departamentului Comunicații Publice și Tehnologii Informaționale: "Șușa se restabilește într-un ritm grăbit, sunt restabilite moscheile din fondurile mai multor organizații internaționale, au loc lucrări de restaurare a școlilor și bisericilor. Clădirile vechi, care au fost construite în anii 60-70 sunt dărâmate, iar orașul a început să respire. În baza unui plan general, ne-am propus să întoarcem orașului aspectul său istoric. Va fi un oraș eco și prietenos, dotat cu tehnologii de ultimă generație, parcuri WiFi și Smart Village. Toate tehnologiile secolului 21 vor fi în Șușa. Va fi un oraș cu o combinație dintre nou și vechi."

În Șușa locuiesc în mare parte militari și muncitori, iar celor care au locuit anterior în orașul nu le este permis să se întoarcă, foștii localnici urmează să revină doar atunci când va fi reconstruit tot orașul.

Următoarea destinație a fost orașul Agdam, în trecut un centru de dezvoltare a Karabakhului, cu zeci de uzine și mii de locuri de muncă, iar astăzi, un oraș-fantomă. Așa a fost numit după ce forțele etnicilor armeni l-au capturat în 1993, în timpul primului război din Karabah. În urma atacurilor militare, toate clădirile au fost făcute una cu pământul. Imaginile pe care am reușit să le surprindem, zici că au fost rupte dintr-un film apocaliptic. Una din puținele clădiri care au rămas intacte din punct de vedere structural este Moscheea din Ağdam, care era folosită de către armeni ca grajd pentru vaci.

Pe măsură ce orașul a decăzut, întreaga lui populație a fost nevoită să se mute în est, iar unii au fost uciși. Astăzi, vizitele în orașul Agdam sunt strict interzise, întrucât întreaga sa suprafață este împânzită de mii de mine, iar pericolul unei explozii este unul iminent. Geniștii muncesc ore în șir pentru a detecta minele și a le dezamorsa. Până în prezent au fost curățate de mine peste șase mii de hectare de terenuri. Chiar și așa, în orașul-fantomă se muncește la greu. Se pun linii electrice, linii de alimentare cu apă și se construiesc drumuri, iar clădirile vechi, care au avut de suferit în urma războiului sunt dărâmate. Statul azer și-a propus să construiască orașul de la zero, iar foștii locuitori să se poată întoarce la locul natal.

Fost locuitor al orașului Agdam: "În 1994 deja eram refugiați. La început am mers în Kazahstan, după am mers în Rusia, iar mai apoi în Ucraina. Tinerețea a trecut și nu a mai rămas nimic. - Ați vrea să vă întoarceți înapoi și să locuiți aici. - Clar lucru. Mâine dacă îmi spun să mă întorc aici, vin fără nicio problemă și îmi iau și un cort. Aici m-am născut."

Totuși, ceea ce nu vor uita niciodată azerii este ”Masacrul din Hodjalî”, când în noaptea de 25 spre 26 februarie 1992, forțele armate armene, dotate cu arme și echipamente moderne, sprijinite nemijlocit de regimentul 366 al fostei URSS, au distrus orașul Hodjalî, masacrând sute de locuitori nevinovați – femei, bătrâni și copii. Mulți care încercau să fugă din oraș erau împușcați. Cei care au reușit să se salveze își aduc cu greu aminte de acele clipe întunecate din istoria Azerbaidjanului.

MURBAT MAMEDOV, fost locuitor al orașului Hodjalî; "La ora zece seara au început să atace din toate părțile, iar spre dimineață au intrat în oraș. Noi eram acasă. Ei au aruncat în locuința noastră o grenadă. În urma exploziei eu m-am ales cu o rană la picior, iar mama pe spate. Vecina noastră împreună cu fetița ei de trei ani au decedat. Ulterior, militarii au intrat în casă, ne-au adunat grămadă și ne-au stropit cu benzină. Au vrut să ne de-a foc. Frații și tatăl meu au fost decapitați. De atunci noi nici nu știm unde sunt corpurile lor."

În urma ”Masacrului din Hodjalî” au fost ucise 613 persoane, inclusiv 106 femei, 63 copii și 70 de vârstnici. Într-o singură noapte au fost complet lichidate 8 familii, 25 de copii și-au pierdut ambii părinți, iar 130 de copii au rămas fără unul dintre părinți. În cadrul evenimentelor tragice, 487 persoane au fost rănite, 1.275 de locuitori pașnici au fost luați ostatici, în timp ce soarta a 150 dintre ei încă nu este cunoscută. Anul acesta, la sediul Ambasadei Azerbaidjanului din Chișinău a fost inaugurată o placă comemorativă şi au avut loc depuneri de flori în memoria celor căzuți în Hodjalî. Ambasadorul Azerbaidjanului în ţara noastră, Gudsi Osmanov, a declarat că toată comunitatea azeră comemorează acest eveniment tragic.

GUDSI OSMANOV, ambasadorul Azerbaidjanului la Chișinău: "Au ucis copii, femei, oameni în vârstă, nimeni nu a fost cruţat. A fost un adevărat genocid. Acest act barbar a fost recunoscut de parlamentele mai multor state ca un adevărat genocid."

La eveniment a participat şi președintele Parlamentului, Igor Grosu.

IGOR GROSU, președintele Parlamentului: "Este o pată neagră în istoria Azerbaidjanului, dar şi de suferință pentru poporul azer. Noi, ca viitoare generații, suntem obligați să tindem spre a evita astfel de tragedii şi să facem mereu alegerile pentru pace şi prosperitate în toată lumea."

Președintele Congresului azerilor din Republica Moldova, Elcin Bairamov, crede că masacrul din Hodjalî trebuie să fie recunoscut ca un genocid de toate statele lumii.

ELCIN BAIRAMOV, președintele Congresului azerilor din Republica Moldova: "Șaptesprezece țări și 24 de state din America au recunoscut cele întâmplate în Hodjalî ca o crimă de genocid. Scopul nostru este să vorbim cât mai mult despre cele întâmplate, așa ca oamenii să cunoască ce sa întâmplat. Congresul a scris o petiție în adresa Parlamentului Republicii Moldova pentru a recunoaște acțiunile din Hodjalî ca un genocid."

În timpul primul război din Karabakh din 1988-1994 aproape 30 de mii de azi și-au pierdut viața, 50 de mii au fost răniți, iar peste 4 mii au fost dați dispăruți. În cel de-al doilea război din Karabahul de Munte din 2020 au fost uciși 2.908 de militari azeri, iar 6 au dispărut fără urme. Au decedat 161 de civili, peste 500 au fost răniți, iar 22 sunt de negăsit.