Cu una dintre cele mai mici rate de vaccinare din UE, România a ajuns pe primul loc în Europa la rata de mortalitate prin COVID
Externe 12 octombrie 2021, 15:34 | 498

România bate astăzi un record absolut în pandemie. Depășește pentru prima dată pragul de 16 mii 700 de infectări. Țara a ajuns pe primul loc în Europa și pe locul trei în lume la rata de mortalitate COVID, scriu jurnaliștii de la Recorder. Într-un reportaj realizat la Spitalul Universitar din București, aceștia afirmă că aici nu mai există paturi libere. Pacienții sunt îngrijiți la grămadă, ca în vreme de război, scriu jurnaliștii de la Recorder.

Cu una dintre cele mai mici rate de vaccinare din Uniunea Europeană și cu restricții puține și nerespectate, România a ajuns pe primul loc în Europa și pe locul trei în lume la rata de mortalitate COVID.

Statisticile arată înfiorător, dar imaginile din spitale sunt și mai dure, scriu jurnaliștii Recorder. Ei au stat o seară în camera de gardă a Spitalului Universitar din București, iar imaginile surprinse sunt dure: pacienți așezați pe scaune, cu tubul de oxigen la picioare, cadre medicale epuizate, saci negri, cu fermoar, cărați în neștire pe holuri.

În România au fost confirmate până acum peste un milion 365 de mii 788 de infectări cu coronavirus. Peste 39 de mii de persoane au pierdut lupta cu noul coronavirus. Rata de incidență a ajuns în București la 14.71 la mie, după ce acum o săptămână aceasta era de zece la mia de locuitori. În urmă cu două săptămâni, rata de infectare era de aproximativ șase la mia de locuitori.

Opinia ta contează. Comentează!