Înghețurile din această primăvară au afectat grav recolta de prune în raionul Căușeni
Social 26 august 2025, 15:35 | 1062

Înghețurile din această primăvară au afectat grav recolta de prune în raionul Căușeni. Deși pomii au înflorit, unele livezi nu au rodit deloc. Producătorii locali se plâng că cel mai mult au avut de suferit plantațiile situate pe versanți și soiurile tardive. În consecință, în piețele din Căușeni, cumpărătorii nu mai găseau prune, în timp ce fermierii spun că fructele au fost distruse de îngheț.

ANDREI CIOBANU, fermier: "Am avut o floare foarte frumoasă aici. Copacii sunt tineri, sănătoși, trebuia să dea în acest an o roadă foarte încărcată, dar am avut înghețurile și deja cum se vede."

În livada de prune pe care o îngrijește Andrei Ciobanu din satul Zaim, înghețurile din primăvară au compromis grav recolta. Deși a aplicat mai multe măsuri de protecție, circa 75 la sută din livadă a fost afectată. Din cele zece hectare plantate cu diferite soiuri europene, doar două au rodit. Potrivit agricultorului, cele mai rezistente s-au dovedit a fi soiul Stanley și un alt soi importat din Germania.

ANDREI CIOBANU, fermier: "Au fost afectate 95 de procente. A venit și comisia de evaluare care a venit și s-au uitat, au văzut. Vișina mi-a înghețat, piersicul a fost înghețat, pe când aceste livezi sunt tinere. Al cincilea an de plantare în care trebuia să avem roada... prima roadă cea mai bună."

O situație similară este și în alte livezi din raion. Fermierii spun că doar două zile de îngheț au fost suficiente ca roada să fie compromisă aproape în totalitate.

Zilele trecute, în piețele din Căușeni, prunele erau greu de găsit. Fermierii afirmă că o parte dintre acestea ajung pe piețele europene sau la fabricile de procesare pentru uscare.

Recent, o comisie de evaluare, creată la nivelul Consiliului raional Căușeni, a verificat starea livezilor din raion. Datele urmează să fie transmise Ministerului Agriculturii pentru compensarea pierderilor suportate de fermieri. Șefa ministerului, Ludmila Catlabuga, a anunțat marți că Guvernul urmează să aloce 100 de milioane de lei pentru agricultorii care au fost afectați de înghețurile din primăvară, iar ulterior autoritățile vor comunica modul de accesare a fondurilor.

Opinia ta contează. Comentează!