„La revedere, școală”, au spus mii de elevi, care urmează să petreacă trei luni în vacanța de vară
Social 30 mai 2025, 18:01 | 6116

„La revedere, școală”, au spus astăzi mii de elevi, care urmează să petreacă trei luni de vară într-o vacanță. Absolvenții claselor a IX-a și a XII-a se pregătesc pentru examenele care le vor contura viitorul. Echipa noastră de filmare a surprins un val de emoții la Liceul „Mircea cel Bătrân” din Chișinău, care marchează totodată 20 de ani de la obținerea statutului de liceu.

Mai emoționați sunt absolvenţii claselor gimnaziale şi liceale, care au să-și demonstreze cunoștințele în fața examinatorilor.

Părinții sunt mândri de absolvenții lor și le doresc mult succes.

Sunt mândri de elevi și învățătorii.

OLGA SARTINEAN, învățătoare clasa I: "A fost un an extraordinar, plin de succese, plin de emoții pozitive. Ne-am simțit entuziasmați și suntem mândri de micii care astăzi îi avem aici în față."

EUGENIA BURLAC, învățătoare clasele primare: "Acest an a fost rodnic, am muncit mult, copii s-au străduit și sunt bravo pentru că au susținut cu bine testele naționale. Mă mândresc de ei."

LILIANA LUPU, profesoară de biologie: "Le doresc succes în primul rând la examene care îi așteaptă. Și eu sunt cu sufletul la gură cum vor face față și sper că vor face față, sunt sigură că vor face față, fiindcă au muncit noua ani ca să treacă cu brio aceste trei examene."

ANGELA DASCĂL, diriginte clasa a XII-a: "Mă cuprind emoții deosebite pentru că a fost o promoție extraordinară, copii buni, energici, inteligenți și acum a venit momentul încercărilor și schimbărilor în viața lor. Ei trebuie să își aleagă acest drum la care au gândit de mult."

MIHAIL TEȘCU, director al Liceului „Mircea cel Bătrân”: "Acum 20 de ani noi am reușit să schimbăm statutul instituției de învățământ cu titlul de liceu. De aceia astăzi avem 20 de ani de când funcționăm cu astfel de statut. Și am preconizat astăzi această sărbătoare la „ultimul sunet”, deoarece să fie mai amplu și mai fastuos. Tot cu această ocazie am decis ca să dezvelim bustul lui Mircea cel Bătrân, deoarece 20 de ani am activat cu dumnealui în suflet."

Examenele pentru clasa a IX-a se vor desfășura în perioada 2-12 iunie, iar cele pentru clasa a XII-a - în perioada 3-20 iunie.

Opinia ta contează. Comentează!