Post Scriptum cu Alex Cozer: Un an de coșmar

Un an în urmă, la 24 februarie 2022, începea cel mai mare coșmar din istoria recentă a Europei. În dimineața acelei zile ne trezeau niște bubuituri înfundate. Erau bombele criminale ale lui Putin care loveau Ucraina pe tot teritoriul său. În timp ce sute de mii de invadatori, prin nord, est și sud intrau pe teritoriul unei țări libere, independente și suverane în încercarea de a o opri din aspirațiile sale spre libertate și civilizație.

Demn de Evul Mediu și nicidecum de lumea anului 2023. Nu voi mai vorbi foarte de mult de sutele de mii de morți, milioanele de refugiați și sutele de miliarde, pagube în urma distrugerilor din infrastructură. Sunt statistici extrem de triste pe care le cunoaștem, cu care trăim, și care se agravează de la zi la zi, pentru că sociopatul de la Kremlin nu renunță la nebunia pe care a declanșat-o și nici nu e nimeni în jurul său care să-l oprească.

Am urmărit show-urile propagandistice, care deja rivalizează cu grotescul Coreei de Nord, desfășurate în această săptămână la Moscova. Două ore de delir la Kremlin, minciună și propagandă, în fața armatei de slugi ascultătoare ale lui Putin, apoi un concert pe Lujniki, cu zeci de mii de oameni aduși pe post de coregrafie, în schimbul a 500 de ruble și alte cadouri de unică folosință. Spectacole triste care demonstrează cât de mult suferă societatea rusă de boala imperialismului și cea a propagandei implantate în mentalul colectiv.

Tot în aceste zile am văzut o cu totul altă abordare în lumea civilizată. Președintele Joe Biden a fost la Kiev, acolo unde a transmis încă o dată un semnal clar că nu suntem singuri în lupta împotriva barbariei și terorismului. Că lumea liberă va continua să susțină aspirațiile de democratizare și în această parte a Europei, blocate timp de 30 de ani de Rusia.

Ulterior, la Varșovia, liderul de la Casa Albă s-a întâlnit și cu președinta Maia Sandu. Pe care chiar a salutat-o și a cerut aplauze pentru ea în cadrul discursului său din centrul capitalei poloneze.

Un semnal important. A cărui importanță mulți dintre noi nici măcar nu o realizează. Pentru că dincolo de toate problemele prin care trecem acum, avem și o oportunitate uriașă de a ne desprinde definitiv de barbaria rusă și de a ne ancora în lumea liberă, civilizată și prosperă.

Nu va fi deloc ușor, pentru că există tot mai multe semnale că, frustrată de eșecul de pe frontul ucrainean, Moscova ar încerca să-și hrănească propaganda printr-un eventual succes în Republica Moldova. I-am auzit pe președinții Zelenski și Sandu vorbind public despre tentative de lovituri de stat și răsturnare a ordinii în Moldova. Avertismente care au fost confirmate la cel mai înalt nivel în Occident. Și în acest context nu sunt deloc întâmplătoare semnalele transmise de Joe Biden pentru Moldova. Este un mesaj clar către Moscova, că Occidentul este alături de noi și că nu va permite repetarea scenariului ucrainean aici. Mai ales atâta timp cât rezistența din țara vecină continuă la nivelul admirabil pe care l-am văzut în acest an de război.

Putin este un individ desprins total de realitate. La fel ca Hitler în cel de-al Doilea Război Mondial, este dominat de frustrare și ură. În condițiile în care toată lumea civilizată îl tratează ca atare, adică precum un criminal sociopat, acesta devine tot mai impresivizibil și capabil de gesturi periculoase. Doar că, spre deosebire de anii 40 ai secolului trecut, acolo unde pare să fi rămas prins Putin, lumea arată cu totul altfel. Iar șansele sale sunt mult mai mici chiar decât cele pe care le-a avut Hitler chiar și în ultimele sale luni de viață, din anul 1945.

Noi, mai mult ca niciodată, trebuie acum să dăm dăvadă de inteligență, de solidaritate și unitate. Să ne informă corect, să fim calmi și precauți și să depunem toate eforturile, acolo unde suntem, pentru a trece mai ușor peste aceste perioade extrem de dificile.

Pentru că binele întotdeauna, într-un final, triumfă împotriva răului.

Post Scriptum cu Alex Cozer: Vieți frânte pe trecerea de pietoni

12 noiembrie 2026, 22:04

Într-o seară de noiembrie, doi tineri care aveau toată viața în față traversau...

Post Scriptum cu Alex Cozer: În așteptarea gazului ieftin

10 noiembrie 2026, 21:03

De vreo 3 săptămâni sunt în așteptarea gazului ieftin. Gaz pe care a promis...

Post Scriptum cu Alex Cozer: Krasnoselski, decorat la Moscova

5 noiembrie 2026, 20:47

Liderul separatiștilor de la Tiraspol, Vadim Krasnoselski, primește de la Putin...

Post Scriptum cu Alex Cozer: Condamnată pentru o fotografie

3 noiembrie 2026, 21:13

Pentru o poză făcută în Rusia, o femeie în vârstă de 65 de ani, cetățeancă a...

Post Scriptum cu Alex Cozer: Un nou Mall la Chișinău

29 octombrie 2026, 23:04

La Chișinău va apărea un nou mall. Potrivit premierului Vasile Tofan, va fi...

Post Scriptum cu Alex Cozer: Sabotaje Rusești în Europa

4 noiembrie 2026, 21:11

14 septembrie. Un incendiu izbucnește pe platforma industrială Carfil, unde...

Post Scriptum cu Alex Cozer: Când agresorul e legitimat

22 octombrie 2026, 23:37

„Domnule Hitler, sunteți un om cu spirit umanitar!”. Cam cum ar fi sunat o asemenea...

Post Scriptum cu Alex Cozer: Isterie în spațiul public

20 octombrie 2026, 21:58

Drone, drone, drone, drone… O adevărată isterie a fost creată în ultima perioadă...

Post Scriptum cu Alex Cozer: Vizită la Moscova în plin val de atacuri

15 octombrie 2026, 21:29

Pe teritoriul unei țări, neutră în Constituție și neimplicată în vreun război,...

Opinia ta contează. Comentează!