Cel puţin 27 de persoane s-au înecat, miercuri, în timp ce încercau să traverseze Canalul Mânecii
Cel puţin 27 de persoane s-au înecat după ce barca lor gonflabilă s-a răsturnat miercuri în timp ce încercau să traverseze Canalul Mânecii, din Franţa în Marea Britanie, scrie Reuters. Franţa nu va lăsa Canalul Mânecii să devină un cimitir, a declarat preşedintele francez Emmanuel Macron, citat de AFP.
Canalul Mânecii este una dintre cele mai aglomerate căi maritime din lume şi curenţii sunt puternici. Bărci gonflabile supraîncărcate riscă deseori să se scufunde.
Premierul britanic Boris Johnson a convocat o reuniune interministerială de criză miercuri, după moartea a cel puţin 27 de migranţi care încercau să traverseze Canalul Mânecii din Franţa către Regatul Unit, a anunţat Downing Street.
''Franţa nu va lăsa Canalul Mânecii să devină un cimitir'', a declarat miercuri preşedintele francez Emmanuel Macron, solicitând ''întărirea imediat a resurselor agenţiei Frontex la frontierele externe'' ale Uniunii Europene, potrivit AFP. Şeful statului francez a cerut ''o reuniune de urgenţă a miniştrilor europeni preocupaţi de provocarea migraţiei'' şi a dat asigurări că ''se va face totul pentru a-i găsi şi condamna pe responsabili”.
Această dramă, calificată drept ''tragedie'' de către prim-ministrul francez Jean Castex, este cea mai mare din 2018 şi survine în contextul blocării tot mai mari a portului Calais şi a tunelului pe sub Canalul Mânecii folosit de migranţi care încearcă să ajungă în Anglia. Aceste traversări constituie un subiect de tensiuni constante între Paris şi Londra, autorităţile britanice considerând insuficiente eforturile întreprinse de partea franceză pentru a împiedica îmbarcarea migranţilor ilegali în pofida acordării unor ajutoare financiare.








