Jens Stoltenberg a atras atenţia că este vorba despre "o gamă extinsă de capacităţi militare moderne"
Externe 3 februarie 2022, 20:24 | 914

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a avertizat că desfăşurarea de trupe de către Rusia în ultimele zile în Belarus, ţară vecină cu Ucraina, este cea mai importantă realizată de Moscova de la încheierea Războiului Rece, transmit EFE şi Reuters. Ministrul apărării rus, Serghei Şoigu, a venit astăzi în Belarus pentru a verifica pregătirea pentru exerciții comune. Alexandr Lukașenko vrea să cumpere toată tehnica militară adusă de ruși.

JENS STOLTENBERG secretarul general NATO: "În ultimele zile am văzut mișcări importante ale forțelor militare rusești în Belarus. Este cea mai mare adunare a forțelor de la Războiul Rece încoace. Sunt aşteptate 30.000 de trupe de luptă, forţe Spetsnaz, avioane de vânătoare, inclusiv Su-35, rachete Iskander cu o capacitate duală şi sisteme de apărare aeriană S-400."

Stoltenberg a atras atenţia că este vorba despre "o gamă extinsă de capacităţi militare moderne". Termenul "capacitate duală", folosit de Stoltenberg pentru a se referi la rachetele Iskander, este folosit pentru a descrie arme utilizate deopotrivă pentru conflict convenţional şi nuclear, notează Reuters. "Toate acestea vor fi combinate cu exerciţiul anual al forţelor nucleare ale Rusiei", a adăugat secretarul general NATO.

Pe de altă parte, Stoltenberg a evidenţiat unitatea aliaţilor după ce a purtat o convorbire telefonică cu premierul Ungariei, Viktor Orban, care s-a deplasat recent la Moscova unde s-a întâlnit cu preşedintele rus Vladimir Putin. "Toţi aliaţii sunt de acord cu privire la importanţa dialogului (...)", a scris Stoltenberg într-un mesaj pe Twitter, în care a adăugat că "a fost bine" să vorbească din nou cu Orban despre "criza creată de acumularea militară a Rusiei în apropierea Ucrainei".

Ministrul rus al apărării Serghei Şoigu a sosit joi în Belarus pentru a verifica pregătirile militarilor ruşi şi belaruşi în vederea exerciţiilor comune și s-a întâlnit cu Alexandr Lukașenko. Acesta i-a spus lui Şoigu că va cumpăra toată tehnica militară adusă de ruși.

ALEXANDR LUKAȘENKO președintele belarus: "Este clar că sosirea voastră în Belarus va stârni multă vorbă acolo, în cealaltă tabără, dar, mă rog, e problema lor... Vreau să spun că noi avem planuri mari. E vorba de tehnica militară modernă, care a fost dislocată aici de Rusia. Pentru noi este foarte important! Intenționăm să cumpărăm aproape toată tehnica militară, care va fi aci."

În vederea exerciţiilor din 10-20 februarie, Rusia a dislocat efective şi echipamente militare neprecizate în Belarus, care are de asemenea graniţă cu Ucraina.

Opinia ta contează. Comentează!