Ministerul Educației extinde programul național „Citește-mi 100 de povești”
Ministerul Educației extinde programul național „Citește-mi 100 de povești”! Inițiativa presupune completarea programului cu 47 de titluri noi. De asemenea, în cadrul programului se vor desfășura ore de formare profesională pentru educatori. Peste 56 de mii de volume vor ajunge în 1 200 de grădinițe.
TATIANA ROTARU, directoarea Grădiniței nr.91: "Centrul de lectură într-adevăr este un spațiu unde copii nu doar învață dar trăiesc poveștile, povestirile, descoperă frumosul și binele, ca apoi să le trăiască și să le împărtășească cu alții. Ei vin cu mare plăcere și cu mare entuziasm în acest centru, după un orar bine stabilit, au câte două activități a câte 45 de minute pentru fiecare grupă săptămânal."
Ministerul Educației susține că programul are deja rezultate vizibile - copiii care au participat la etapele precedente au un vocabular bogat și obțin performanțe academice.
DAN PERCIUN,ministru al Educației și Cercetării: "Extindem lista de titluri cu încă 47 de titluri noi. În total vom oferi cu sprijinul partenerilor 56 400 de volume pentru toate cele 1200 de grădinițe din Republica Moldova. Promovarea lecturii în rândul copiilor la vârstă cât mai fragedă este foarte importantă pentru performanțele lor educaționale de viitor, cu cât mai mult li se citește, cu cât mai mult citesc cu atât mai mari sunt șansele ca ulterior să dezvolte competențele necesare de literatură."
Noua etapă a programului prevede ca obiectiv principal ajungerea în comunități rurale și în instituții de învățământ cu resurse limitate. Extinderea va include distribuirea de noi seturi de cărți special selectate pentru a corespunde nevoilor de dezvoltare ale copiilor, precum și organizarea de ateliere de formare pentru educatori, învățători și bibliotecari.
MAHA DAMAJ, reprezentantul de Țară UNICEF în Moldova: "Într-o lume a ecranelor și a distragerilor, o carte rămâne unul dintre cele mai puternice instrumente pe care le putem pune în mâinile unui copil. Cartea trezește imaginația, dezvoltă empatia și cultivă curiozitatea. Cartea ajută copii să descopere cine sunt, cine îi inspiră și cine ar putea deveni."
GEORGIANA FILIMON, colaborator, Asociația OvidiuRO: "Ne propunem să aducem în cât mai multe unități de învățământ de educație timpurie cât mai multe cărți, să promovăm cititul și lectura prin cărți care sunt calitative atât din punct de vedere informațional, cât și din punct de vedere material. Ne propunem să oferim șanse egale tuturor copiilor și împreună să le oferim viitorul de care ei au nevoie."
Programul „Citește-mi 100 de povești” a fost lansat în 2024. Este promovată lectura cu voce tare în familie și în grădinițe, obiectivul fiind dezvoltarea cognitivă, emoțională și socială a copiilor.








