Coridor aerian de bani, blocat
Social 12 iulie 2024, 20:05 | 732

Noile reguli impuse de către compania FlyOne, care prevede controlul suplimentar al tuturor pasagerilor care vor călători pe cale aeriană din Erevan spre Chișinău și invers, au fost luate după ce cursa cu pricina, ar fi fost folosită anterior pentru contrabandă cu bani în interesul oligarhului fugar Ilan Șor. Cel puțin asta reiese din investigația poliției, care a publicat o discuție a unor apropiați ai lui Ilan Șor, care vorbesc despre o călătorie în capitala Armeniei. Astfel, pasagerii vor avea dreptul în timpul călătoriei să dețină cel mult trei mii de dolari sau echivalentul acestora în orice valută. Ce alte reguli au fost impuse aflați în continuare.

Solicitat să confirme dacă această decizie este dictată de o situație concretă, în contextul în care gruparea criminală Ilan Șor, care finanțează din exterior anumite structuri politice din Republica Moldova, ar putea folosi cursa Chișinău-Erevan pentru a introduce bani ilegali în țară, proprietarul companiei aeriene s-a eschivat de la răspuns.

VLADIMIR CEBOTARI, proprietarul companiei aeriene: "FlyOne nu i-a decizii în dependență de careva motive politice sau de altă natură, exclusiv comerciale. În cazul dat decizia a fost ghidată de necesitatea de a înlătura care va disconforturi cauzate pasagerilor la anumite curse. - De ce doar pentru această cursă? - Pentru că noi am văzut că doar această cursă se confruntă cu anumite dificultăți."

Nici Autoritatea Aeronautică Civilă nu ne-a confirmat dacă această decizie a fost luată pentru a combate finanțarea ilegală a partidelor de către Ilan Șor.

CNA a publicat marți, pe 9 iulie, unele discuții telefonice ale activiștilor lui Ilan Șor privind plata unor sume bănești în contextul alegerilor din toamnă. Unele persoane urmau să zboare în capitala Armeniei. CNA a anunțat că șase persoane au fost reținute în timpul perchezițiilor efectuate în autonomia găgăuză.

Cei șase figuranți în dosar au fost reținuți de procurori și ofițerii CNA. Acțiunile au avut loc în cadrul unei cauze penale în care au fost investigate faptele ilegale ale bănuiților, manifestate prin mobilizarea persoanelor pentru participarea la proteste organizate, achitarea salariilor pentru activiștii formațiunii și a transportatorilor de pasageri, precum și achitarea unor sume bănești prin intermediul cardurilor bancare „MIR”, emise de entități bancare din Federația Rusă.

Compania aeriană a anunțat săptămâna trecută că înainte de decolare, pasagerii vor fi verificați suplimentar, pentru a identifica și preveni orice risc potențial de securitate. Vor putea zbura doar cetățenii, care au primit confirmarea că sunt admiși la bord.

ANUNȚUL COMPANIEI AERIENE: "Pasagerii considerați „non grata” nu vor putea călători și nu le va fi rambursată contravaloarea biletului achiziționat. De asemenea, călătorii care vor deține sume mai mari de trei mii de dolari și nu vor putea justifica proveniența lor, nu vor putea continua călătoria. Aceste măsuri sunt necesare pentru a preveni utilizarea teritoriului național în activități extremiste, teroriste sau subversive, care ar putea destabiliza ordinea constituțională și securitatea statului."

Compania FlyOne le cere pasagerilor să respecte noile reguli și să coopereze cu autoritățile pentru a facilita controalele necesare.

Opinia ta contează. Comentează!