Sesiunea suplimentară pentru elevii din gimnazii începe și se va desfășura până pe 11 iulie
Sesiunea suplimentară pentru elevii din gimnazii începe astăzi și se va desfășura până vineri. În total sunt așteptați circa 7 800 de elevi. Peste o mie 500 au scris astăzi proba la istoria românilor și universală.
La examene sunt admiși elevii care nu au promovat examenul, cei eliminați pentru fraudă, care au lipsit de la examen din motive întemeiate și cei care nu au fost admiși la sesiunea generală. Următorul examen, la matematică, va fi mâine, iar proba la limba de instruire, joi, 10 iulie. Rezultatele preliminare din sesiunea suplimentară vor fi afișate pe 21 iulie. Depunerea contestațiilor va fi în aceiași zi, iar rezultatele finale vor fi afișate pe 28 iulie. În sesiunea de bază, rata de promovare la istoria românilor și universală a fost de 95 la sută, la matematică 78 la sută, la limba și literatura română 96 la sută. Pentru limba și literatura rusă, rata de promovare a atins 96,66 la sută, iar pentru limba și literatura română destinată minorităților - peste 83 la sută.








