Post Scriptum cu Alex Cozer: Uzina metalurgică, un munte de corupție

Energia electrică s-a scumpit din nou. De la 1,51 lei, cât plăteam la începutul acestui an, un kwh oră a ajuns să coste 2,64 lei pentru cei din centrul și sudul țării, iar la nord chiar aproape la 3 lei. O scumpire grea, cu peste 70%, care va împovăra și mai mult cetățenii pe fundalul acestei crize economice extrem de dure, care ne-a lovit în ultimele luni. S-a întâmplat în pofida cedărilor guvernării către regimul separatist din stânga Nistrului, care include repornirea activității Uzinei Metalurgice de la Râbnița, în schimbul iluziei achiziționării energiei electrice mai ieftine.

Republica Moldova a cumpărat, până la 1 mai, 100% din necesarul de consum de energie electrică de la centrala de la Cuciurgan, la un preț de 53 de dolari mwh. Asta înseamnă în jur de 180 de milioane de dolari anual, bani care, într-o proporție covârșitoare, se opresc la Tiraspol și întrețin regimul separatist. Iar restul ajung la Moscova, susținând regimul criminal și invadator de acolo. Asta pentru că, după cum bine știți, Tiraspolul nu plătește gazul din care energia electrică este produsă, iar centrala este deținută de rușii de la Inter Rao.

De la 1 mai, prețul de achiziție a energiei electrice de la Cuciurgan s-a ridicat la 60 de dolari. Însă chiar și acest preț a fost condiționat prin redeschiderea uzinei metalurgice de la Râbnița, o gaură neagră, un munte de corupție și poluare, necontrolat de autoritățile de la Chișinău.

În anul 2021, uzina de la Râbnița a raportat exporturi de metale în valoare de 432 de milioane de dolari. Valoarea reală de piață a metalului ar fi însă una mult mai mare, diferența ajungând la oligarhii de pe ambele maluri ale Nistrului și cei de la Moscova. Din activitatea uzinei metalurgice, oligarhii Plahotniuc, Gușan, Andronachi, Iaralov și alții au făcut profituri de sute de milioane de dolari în ultimii ani, în jurul acestei găuri negre învârtindu-se cele mai mari scheme de corupție din istoria Republicii Moldova. Iar acești bani au fost și sunt utilizați pentru subminarea democrației și securității naționale a statului.

Prin eforturi consolidate s-a reușit oprirea activității acestei oaze de corupție timp de câteva luni. Dar MMZ a fost repornită de la 1 mai ca urmare a șantajului Tiraspolului și poate chiar a unor noi înțelegeri între grupări de pe ambele maluri ale Nistrului. Iar această repornire are loc fără ca măcar un pic de ordine să să facă pe piața metalelor.

Noi, cetățenii, plătim mult mai mult pentru curent și continuăm să susținem regimul separatist și grupările oligarhice. Unde este logica aici? Eu nu o văd nicăieri, mai ales când am auzit halucinantele declarații ale ministrei mediului, Iuliana Cantarajiu, care e gata să acorde licență de activitate pentru MMZ pe următorii 5 ani.

Inspecția în cazul unei uzine întinse pe 100 de hectare a fost făcută de 2 oameni, unul dintre care domiciliat chiar la Râbnița, timp de 3 zile. Pe când o astfel de activitate ar trebui să dureze cel puțin câteva luni.

Sigur că ne aflăm într-o situație dificilă. Când prețurile la energie sunt foarte mari peste tot. Dar noi putem obține un preț apropiat de ce oferă astăzi regimul separatist, din Ucraina. În plus, suntem în sistemul european Entso-E și putem deja importa energie electrică și din România. Și sunt convins că pot exista înțelegeri politice, mai ales în contextul acestui război, și cu Bucureștiul și cu Kievul, pentru a ne furniza curent la un preț nu mai mare decât ce oferă astăzi Cuciurganul.

Iar câștigurile ar fi importante. Ne-am rupe de această dependență de regimul din stânga Nistrului, am reduce esențial finanțarea separatismului și a Moscovei și am bloca acea gaură neagră a corupției și poluării extrem de periculoase, denumită uzina metalurgică.

Sigur că, în perspectivă, putem reveni și la energia de la Cuciurgan, și la activitatea MMZ, dar doar după ce aceste întreprinderi vor fi aduse în câmpul legal, schemele de corupție curmate și profiturile redirecționate de la oligarhi către bugetul statului. Se poate. Discutați public, la cel mai înalt nivel, cu Ucraina și România, și se va reuși.

Post Scriptum cu Alex Cozer: Vieți frânte pe trecerea de pietoni

12 noiembrie 2026, 22:04

Într-o seară de noiembrie, doi tineri care aveau toată viața în față traversau...

Post Scriptum cu Alex Cozer: În așteptarea gazului ieftin

10 noiembrie 2026, 21:03

De vreo 3 săptămâni sunt în așteptarea gazului ieftin. Gaz pe care a promis...

Post Scriptum cu Alex Cozer: Krasnoselski, decorat la Moscova

5 noiembrie 2026, 20:47

Liderul separatiștilor de la Tiraspol, Vadim Krasnoselski, primește de la Putin...

Post Scriptum cu Alex Cozer: Condamnată pentru o fotografie

3 noiembrie 2026, 21:13

Pentru o poză făcută în Rusia, o femeie în vârstă de 65 de ani, cetățeancă a...

Post Scriptum cu Alex Cozer: Un nou Mall la Chișinău

29 octombrie 2026, 23:04

La Chișinău va apărea un nou mall. Potrivit premierului Vasile Tofan, va fi...

Post Scriptum cu Alex Cozer: Sabotaje Rusești în Europa

4 noiembrie 2026, 21:11

14 septembrie. Un incendiu izbucnește pe platforma industrială Carfil, unde...

Post Scriptum cu Alex Cozer: Când agresorul e legitimat

22 octombrie 2026, 23:37

„Domnule Hitler, sunteți un om cu spirit umanitar!”. Cam cum ar fi sunat o asemenea...

Post Scriptum cu Alex Cozer: Isterie în spațiul public

20 octombrie 2026, 21:58

Drone, drone, drone, drone… O adevărată isterie a fost creată în ultima perioadă...

Post Scriptum cu Alex Cozer: Vizită la Moscova în plin val de atacuri

15 octombrie 2026, 21:29

Pe teritoriul unei țări, neutră în Constituție și neimplicată în vreun război,...

Opinia ta contează. Comentează!