Post Scriptum cu Alex Cozer: Damir, condamnat la pușcărie
20 ianuarie 2026, 22:32
Dorin Damir, unul dintre celebrii fini ai lui Vladimir Plahotniuc, a fost condamnat...
Astăzi se fac 1419 zile de război rus împotriva Ucrainei. La prima vedere, acest număr nu spune prea multe. Asta până ce începem comparațiile. Pentru că, spre exemplu, războiul dintre Germania Nazistă și Uniunea Sovietică a durat… 1418 zile. Adică, războiul declanșat de Putin împotriva Ucrainei tocmai l-a depășit ca durată pe cel început de naziști împotriva sovieticilor.
Pentru că, războiul al doilea mondial și cel denumit în fosta URSS ca „pentru apărarea patriei” nu coincid ca durată. Al Doilea Război Mondial a început în septembrie 1939, la scurt timp după semnarea de către Hitler și Stalin a Pactului prin care și-au împărțit sferele de influență în Europa. Adică pactul denumit Ribbentrop-Moltovo, în urma căruia cei doi dictatori sângeroși și-au împărțit Polonia în două sau, printre altele, Basarabia a fost reocupată de către sovietici.
În timp ce războiul dintre naziști și sovietici a fost declanșat 2 ani mai târziu, când Hitler, înnebunit total de succesele de pe front, a decis să atace și Uniunea Sovietică.
Așadar, astăzi se fac 1419 zile de război în Ucraina, cu o zi mai mult decât cel dintre Germania și URSS. 1419 minus 3, fac 1416. Cu 1416 zile, până la această oră, s-a înșelat șeful barbarilor, Putin, atunci când și-a făcut calculele în privința ocupării Ucrainei.
Ce a „câștigat” Putin în aceste 1419 zile de război? Sute de mii de morți, dacă numărul victimelor nu a depășit deja milionul, în ambele tabere, dar cu precădere printre ruși, pe care i-a folosit pe post de carne de tun în Ucraina.
A mai „câștigat” distrugerea economiei rusești, supusă unor sancțiuni occidentale fără precedent, în urma căreia a fost izolată internațional, sectoare cheie întregi fiind puse pe brânci sau chiar falimentate.
Și-a mai „câștigat”, căpetania barbarilor, o reputație de criminal la nivel internațional. Putin deja este plasat printre cei mai sângeroși dictatori pe care i-a dat lumea în istoria sa și insistă să-și consolideze poziția în acest top al criminalilor istoriei. Și-a izolat țara la nivel internațional, ajunsă un paria și exclusă până și din toate competițiile sportive relevante.
Din păcate, la fel ca și Hitler, cel care și-a distrus țara și a făcut la fel cu multe alte state europene, Putin continuă și acum să insiste în nebunia lui și să atace și mai feroce Ucraina, în ciuda tuturor eforturile de pace occidentale și americane.
La sfârșitul lui 2025, când SUA și Ucraina anunțau că un acord de pace este foarte aproape de finalitate, barbarii au inventat un așa-zis atac cu drone asupra uneia dintre reședințele lui Putin.
Iar zilele trecute, văzând prognozele meteorologice, au lovit cu cele mai puternice arme pe care le dețin, inclusiv racheta Oreșnik, infrastructura energetică ucraineană, depozitele de gaze și termocentralele de producere a căldurii și energiei electrice pentru a omorî efectiv prin înghețare ucrainenii.
La Kiev, în ultimele nopți s-au înregistrat până la minus 20 de grade de frig. Cele mai crâncene geruri de la declanșarea războiului. Și tocmai acum, atacurile criminale ale lui Putin au lăsat inițial un milion de locuitori ai Kievului fără căldură în case și sute de mii fără energie electrică. Astăzi situația este ceva mai bună, dar în continuare sute de mii de kieveni au de suferit.
Cam asta este imaginea actuală, pe front, după 1419 zile de război. Un război care ne-a afectat destul de mult și pe noi, dar care, din fericire, nu a ajuns fizic și aici, în mare parte datorită rezistenței ucrainene.
În aceste zile, când ne trezim în liniște și căldură în casele noastre, haideți să ne amintim din nou de suferința prin care trece vecinii noștri. De gerul cumplit pe care-l trăiesc în propriile case, cei care mai au case, pentru că mulți au și rămas fără ele din cauza atacurilor barbare rusești.
Să prețuim ceea ce avem. Să-i susținem pe cei care ne apără de o soartă similară. Dar și să facem tot posibilul pentru a păstra pacea. O pace corectă și durabilă!