Dacă vă voi reaminti însă cum și de ce a ajuns hotelul în această situație deplorabilă, probabil vom înțelege mai bine cum a funcționat Republica Moldova în ultimele decenii și de ce această locație ar putea lejer să fie utilizată drept un veritabil Monument Național al Corupției!

În anul 2006, hotelul Național, care era cel mai mare din țară atunci, ajunge pe mâna nimănui altcuiva decât a lui Vladimir Plahotniuc, printr-o privatizare în stil moldovenesc, făcută prin intermediul companiei Alfa Ingeneering. Atunci a fost perioada de glorie a privatizărilor lui Plahotniuc, care pusese mâna pe numeroase active importante din Chișinău, precum hotelul Codru, insulele la Izvor sau cele aproape 11 hectare de teren unde altă dată era Grădina Moldovei.

Așadar, în 2006, Plahotniuc privatizează un hotel din centrul capitalei, cu o suprafață de zeci de mii de metri pătrați în schimbul a doar 2 milioane de dolari, în condițiile în care prețul de piață era de cel puțin 10 ori mai mare. Doar că, pentru a nu bate tare la ochi, compania lui Plahotniuc s-a angajat ca până în 2008 să investească în dezvoltarea hotelului 33 de milioane de dolari. Toată zona urma să fie modernizată, inclusiv trecerea subterană de acolo, iar edificiul ar fi trebuit să se transforme într-un hotel de 5 stele.

Numai că, Plahotniuc obișnuit fiind să fure și nu să investească, până în 2008 hotelul nu doar că nu a fost modernizat, ci chiar închis, atunci demarând și procesul său de degradare. În 2010, statul a avut o încercare timidă de a recupera activul, în condițiile în care contractul de privatizare nu a fost respectat, doar că, deja controlând justiția în totalitate, Plahotniuc a reușit să păstreze hotelul.

Asta deoarece avea planuri mari cu el. Pentru că, în 2011, hotelul Național s-a aflat în centrul unei inginerii financiare care implica atunci atacurile raider și delapidările din sistemul bancar moldovenesc. În urma unei astfel de scheme, atunci hotelul ajunge pe mâna lui Veaceslav Platon, bun partener de afaceri cu Plahotniuc, alături de alte acțiuni din Victoriabank, Banca de Economii și companii de asigurări. Suma implicată în această inginerie financiară fi fost de 80 de milioane de dolari. //

Schemele în jurul hotelului nu se opresc însă aici, pentru că în 2014 ajunge deja la Șor, care l-a plătit cu bani furați din Banca de Economii. În 2019 însă, chiar în timpul campaniei electorale de atunci, hotelul ajunge deja la Vladimir Andronachi. Iar acesta a pus la cale și o schemă prin care să intre și în poesesia terenul adiacent, de 1,2 hectare, care aparține statului, iar acolo să construiască un așa-zis centru multifuncțional. Atunci, prin largul concurs al unor funcționari ai Primăriei și niște decizii de judecată, schema a fost foarte aproape de a fi pusă în aplicare. Într-un final, și datorită schimbării puterii, schema a fost blocată, dar mie nu-mi este încă clar cui mai aparține astăzi hotelul, ruinele hotelului mai bine zis, dar și terenul adiacent de acolo.

Așadar, acum 20 de ani, Plahotniuc punea mâna pe cel mai mare hotel din țară, îl falimenta și transforma într-o ruină, iar apoi, în cadrul unor inginerii financiare care au distrus sistemul bancar și au adus prejudicii de miliarde statului, a tot fost transmis la Platon, Șor și Andronachi.

Schema de corupție și prejudiciere a statului este atât de evidentă încât dacă exista justiție în țara asta, hotelul trebuia să se întoarcă în proprietatea statului încă în 2010, în condițiile în care Plahotniuc nu a respectat contractul de privatizare. Nu s-a întâmplat însă asta, iar 15 ani mai târziu vedem că acolo se produc deja tragedii umane, în timp ce instituțiile statului își pasează vina între ele.

Vina este însă a acestui stat. Care este atât de impotent încât nici măcar la 20 de ani de la crimă, într-un caz atât de flagrant, nu reușește să facă dreptate și să recupereze acest activ din inima capitalei. Un activ care poate fi lejer transformat într-un monument al corupției moldovenești, pentru că reflectă atât de bine fața statului moldovenesc în ultimele decenii.