Cetățenii cu drept de vot din zece state mai au la dispoziție șapte zile pentru a se înregistra pentru votul prin corespondență
Social 7 august 2025, 19:38 | 536

Cetățenii Republicii Moldova cu drept de vot din zece state mai au la dispoziție șapte zile pentru a se înregistra pentru votul prin corespondență. Potrivit Comisiei Electorale Centrale, perioada de înregistrare se va încheia pe 14 august.

Într-un comunicat remis presei, Comisia Electorală Centrală amintește că se pot înregistra cetățenii Republicii Moldova care se vor afla în Statele Unite ale Americii, Canada, Norvegia, Suedia, Finlanda, Islanda, Japonia, Coreea, Australia și Noua Zeelandă.

COMUNICAT CEC: "Înregistrarea este o procedură obligatorie prin care alegătorul își exprimă intenția de a vota în străinătate cu utilizarea serviciilor poștale. Scopul procedurii este de a stabili numărul de alegători și de a întocmi listele electorale pentru votul prin corespondență."

Potrivit sursei citate, peste 1 300 de cetățeni s-au înregistrat până pe 7 august, cei mai mulți fiind în Statele Unite, aproximativ 700 de persoane. În Canada s-au înregistrat 370 de oameni.

Procesul de înregistrare se realizează online, prin intermediul paginii web oficiale. Alegătorul trebuie să completeze un formular online, în care să menționeze adresa poștală completă la care solicită să fie trimis prin poștă plicul cu materiale pentru votare, datele de contact, fotografia cu fața sa efectuată simultan cu actul de identitate, pașaportul, inclusiv cu termen de valabilitate expirat, buletinul sau cartea de identitate a cetățeanului Republicii Moldova. Perioada de înregistrare se va încheia pe 14 august, ora locală a țării gazdă.

Opinia ta contează. Comentează!