Am sesizat în reportajele colegilor din presă că tot mai puțină lume își amintește de ce a fost cu adevărat în acea zi, acea perioadă de fapt. De asta cred că astăzi e cazul de reamintit. Mai ales că, pentru mine, ca participant activ la acele evenimente, acea zi e la fel de vie în memorie de parcă ar fi fost ieri.

Așadar, la 5 aprilie 2009 în Republica Moldova au avut loc alegeri. Un scrutin desfășurat după 8 ani în care la putere au fost comuniștii lui Voronin și în care democrația degradase într-o măsură pe care o putem compara cam cu ceea ce avem astăzi prin Georgia sau alte republici de prin Caucaz. Atât de jos precum Rusia de astăzi încă nu ajunsesem.

Campania electorală a fost una extrem de diferită față de ce avem în prezent. Ca să înțelegeți mai bine, atunci în Moldova contau practic doar 2 posturi de televiziune, cel public, Moldova 1, și Pro TV, singurul post independent. Al doilea având însă acoperire doar în Chișinău și câteva orașe mai mari. Mai existau 2 canale cu o aceperire destul de mare, unul controlat de către comuniști, iar celălalt de Iurie Roșca, aliatul lui Voronin din acea perioadă. În rest, canale rusești sau locale care se limitau exclusiv la a retransmite ce se producea la Moscova.

Într-un asemenea climat mediatic, campania electorală de atunci a fost mai degrabă o butaforie decât o competiție politică. Mai ales că instituțiile statului, cele electorale, de drept și de menținere a ordinii publice erau și ele controlate, fie de către comuniștii aflați la putere fie de oligarhia din umbră, dirijată atunci de Plahotniuc.

Rezultatele alegerilor au fost unele șocante, în special pentru tineri și intelectualitate, în condițiile în care comuniștii obținuseră după 8 ani de guvernare 60 de mandate. Atunci, a doua zi după scrutin, pe 6 aprilie, zeci de mii de oameni care nu-și mai vedeau viitorul în alți 4 ani de comunism, în special tineri, au ieșit în centrul capitalei cu lumânări, în memoria unei democrații demult trecute în neființă în Republica Moldova.

Evenimentul a decurs absolut pașnic, oamenii au plecat acasă dându-și întâlnire a doua zi, tot în acel loc.

Iar violențele au izbucnit abia atunci, la 7 aprilie, în condițiile în care printre protestatari se strecuseră tot felul de dubioși, inclusivi unii pușcăriași amnistiați nu cu mult timp înainte, care au agitat spiritele și au provocat confruntările care au dus într-un final la devastarea Președinției și Parlamentului până la incendieri.

Iar începând cu seara zilei de 7 aprilie și ulterior în noapte spre 8 aprilie, sute de tineri care au ales să rămână în centrul capitalei au fost reținuți, trimiși în comisariate și bătuți până la moarte unii dintre ei. Deși oficial a fost confirmată doar uciderea lui Valeriu Boboc, încă cel puțin alți 3 tineri, ale căror cadavre au fost descoperite în acea perioadă în circumstanțe foarte suspecte, au fost omorâți prin comisariate.

Acele evenimente au dus într-un final la provocarea de alegeri anticipate în cadrul cărora comuniștii au pierdut puterea, iar în locul lor au venit niște așa-ziși proerupeni care nu au făcut nimic altceva decât ca sub drapelul UE să jefuiască, distrugă, iar într-un final să captureze acest stat.

Cel puțin încă un deceniu din istoria Republicii Moldova a fost astfel irosit. Ani în care mulți din generația 7 aprilie au ajuns să părăsească țara, dezamăgiți fiind de ce au văzut.

Sunt convins că dacă valorile care au scos în stradă acea generație stăteau la baza guvernării țării după 2009, acum eram un cu totul alt stat, prosper și cu adevărat european. Dar chiar și așa, dacă astăzi Moldova e mult mai liberă și aproape de a ajunge la dezideratele generației 7 aprilie, se datorează în bună parte oamenilor care au luptat atunci și ulterior pentru acele idealuri.

Trebuie să facem tot posibilul pentru a duce această luptă până la capăt. Ca măcar generațiile care vin să nu mai fie nevoite să lupte.