Post Scriptum cu Alex Cozer: Procurorii au descins la „Șor”

Procurorii și ofițerii CNA au descins astăzi în sediile Partidului Șor și în zeci de locații ale membrilor și activiștilor acestei formațiuni politice despre care, o spun de atâția ani, este o rușine pentru democrația și sistemul politic din țară. Perchezițiile au fost pornite într-un dosar privind finanțarea ilegală a partidului. O practică despre care bine se cunoaște de ani de zile, dar care, din păcate, nu a fost curmată până acum. Deja am și pierdut numărul cazurilor în care candidații lui Șor au fost excluși din alegeri pentru finanțare ilegală a campaniilor electorale. Ultimul caz a avut loc la Bălți, toamna anului trecut, acolo unde s-a constatat că Marina Tauber a tăinuit finanțări de sute de mii de lei.

Știe toată lumea că Șor își plătește membrii, în special pe cei care dețin funcții de răspundere în administrație. Salariile neoficiale ridicându-se în unele cazuri și la 4-5 mii de euro lunar. Potrivit procurorilor, Partidul Șor plătește lunar în jur de 100 de mii de euro doar pentru aceste salarii. Iar pentru protestul din PMAN din iunie, pentru transportarea așa-zișilor protestatari, s-au cheltuit 3,5 milioane de lei. Lui Kirkorov i s-au achitat 200 de mii de dolari, iar lui Morgenstern 60, pentru concertul de după acțiune, care nu a mai avut loc.

La un simplu calcul, în prima jumătate a anului 2022, peste 25 de milioane de lei a cheltuit această grupare criminală, prezentată ca partid politic, doar pentru salarii, proteste și concerte. Asta chiar dacă la CEC au fost raportate cheltuieli de doar 1,7 milioane de lei, adică peste 10 ori mai puțin. // Ce esta asta dacă nu finanțare ilegală a partidului? Mai ales că din aceleași probe prezentate de procurori, unele provenind din agendele membrilor partidului, reiese că banii ajungeau ilegal din Dubai, Monaco, Austria și alte jurisdicții.

Lucrurile sunt evidente și eu sper că măcar de această dată procurorii o vor scoate la capăt cu acest dosar, pentru că nu mai este loc de victimizările la care recurg Șor și gruparea sa criminală. Pentru că ați văzut-o și astăzi pe Tauber, cea lipsită din nou de imunitate pentru a fi reținută, cum se victimiza. Cică dosarul e politic pentru că PAS se teme de protestele lor. Ridicol! Șor a ajuns să compromită până și noțiunea de protest în acest stat. Ce fel de protest e ăla în care oamenii sunt plătiți pentru a fi aduși în PMAN, li se oferă mâncare și băutură și li se mai promit și concerte?

Moldova are nevoie de partide de opoziție. De forțe politice adevărate, care să taxeze derapajele guvernării - indiferent de culoarea sa. Aceste partide trebuie însă să fie construite pe fundamente sănătoase și nu în jurul unor grupări criminale care au furat acest stat de miliarde de-a lungul timpului, l-au slăbit și sărăcit, l-au transformat în cel mai corupt din Europa. Oamenii care se lasă manipulați de acești indivizi, care devin carnea lor de tun pentru hrișcă și tușoncă, trebuie să înțeleagă că fiecare milion investit de Șor în politică este echivalent cu cel puțin 100 pe care le-a furat. Acele milioane plătite pentru concert și sabantuiuri provin din alte sute de milioane furate de la stat. Bani care ar fi trebuit să meargă în fortificarea și dezvoltarea țării. Grupări precum cele ale lui Șor sau Plahotniuc au nevoie ca voi să fiți cât mai săraci și ușor de manipulat. Dacă ei vor conduce un popor sărac lipit pământului, le va fi mult mai ușor să cumpere voturile și sufletele cu câteva sute sau mii de lei.

Lucru care nu se întâmplă în țările civilizate, occidentale, democratice, acolo unde societățile și oamenii sunt prosperi, iar atunci când merg la vot, aleg la adăpostul unui confort financiar și social care le permite să voteze exact așa cum le dictează conștiința, dar nu stomacul. În final vreau să mă adresez și procurorilor și anchetatorilor. Cu multă întârziere, în sfârșit, ați făcut și voi ceva. Dacă nu veți duce la finalitate și acest dosar, atunci trebuie să plecați cu toții. Pentru că nu mai este loc de jumătăți de măsură. Pentru că acest stat nu mai poate funcționa, exista chiar, în astfel de condiții.

Post Scriptum cu Alex Cozer: Criza energetică lovește regiunea

6 august 2026, 21:10

Regiunea noastră trece printr-o criză a energiei electrice fără precedent. Nici...

Post Scriptum cu Alex Cozer: Țara care condamnă femeile

4 august 2026, 20:16

Există o țară în această lume în care femeile nu au dreptul, prin lege, de a...

Post Scriptum cu Alex Cozer: De la confruntare la respect

30 iulie 2026, 21:46

De la „nu ai nicio carte” la „faci o treabă grozavă”, de la „vei pierde totul”...

Post Scriptum cu Alex Cozer: Revoltă contra tarifelor la gaz

28 iulie 2026, 20:14

Câteva sute de oameni, în frunte cu liderii partidelor de opoziție atât parlamentare...

Post Scriptum cu Alex Cozer: Îngrijorări pe Nistru

23 iulie 2026, 21:29

Este sau nu suficientă apă în rîul Nistru? Există pericolul ca municipiul Chișinău...

Post Scriptum cu Alex Cozer: Factura care aprinde spiritele

17 iulie 2026, 17:33

21 de lei pentru un metru cub de gaz. Adică o creștere de aproape 7 lei a actualului...

Post Scriptum cu Alex Cozer: Declarații și consecințe

14 iulie 2026, 20:35

O declarație controversată a ambasadorului Germaniei la Chișinău, Hubert Knirsch,...

Post Scriptum cu Alex Cozer: Plahotniuc e de vină

9 iulie 2026, 20:45

Plahotniuc este de vină! Igor Grosu și Dan Perciun, doi dintre principalii lideri...

Post Scriptum cu Alex Cozer: PAS și lecțiile neînvățate

2 iulie 2026, 21:45

Cei de la guvernare, în frunte cu Maia Sandu și Igor Grosu, au ieșit la începutul...

Opinia ta contează. Comentează!