Post Scriptum cu Alex Cozer: Europa nu e barbaristanul lui Putin

Vă mai amintiți de cei 30 de mii de sierieni? Încă îi mai căutați? În special cei care în 2016 v-ați speriat de „invazia lor iminentă” și l-ați votat pe Igor Dodon? Ei bine, iată-i că „revin”. Doar că și de data aceasta în imaginația bolnavă a mincinoșilor și propagandiștilor moscoviți, care au dus războiul hibrid împotriva Republicii Moldova la un nou nivel. Zilele trecute, Mark Zuckerberg, deținătorul rețelei Facebook și unul dintre cei mai bogați oameni din lume, s-a mai pricopsit cu câteva mii de euro rusești, ca urmare a unor postări sponsorizate de pe conturi false, prin care moldovenii erau „atenționați” că iată Chișinăul și Varșovia ar urma să semneze un acord, în urma căruia, Polonia să trimită în Republica Moldova mii de migranți.

Această minciună gogonată, care nu are nici măcar cea mai mică legătură cu realitatea, a ajuns la sute de mii de moldoveni și a provocat mii de reacții. Iar ea a fost rostogolită ulterior, la Moscova, de nimeni altul decât vârful de lance al Kremlinului în operațiunea lor specială contra Moldovei, fugarul Șor.

Așadar, se apropie alegerile, iar rușii, pentru că și textul postării false era în rusă, readuc în spațiul public o mizerie mai veche, promovată de socialiști și Plahotniuc în 2016, în campania lui Dodon, care a prins la moldovenii cărora nu le place să se informeze sau să citească altceva decât ce le apare pe rețelele de socializare.

Nu va trimite nimeni niciun imigrant în Moldova. Pentru că Polonia sau orice alt stat european nu e Barbaristanul lui Putin. Care să încarce oamenii precum vitele în vagoane și să-i trimită unde unde vrea cineva. Dar și pentru că Moldova este un stat prea puțin atractiv în acest moment pentru orice migrant. Aceștia nu aleg nici măcar state precum România, Ungaria sau Polonia, ci caută toți țări bogate, ca Germania, Belgia, Olanda sau Franța.

O altă provocare care face parte din arsenalul aceleiași operațiuni speciale împotriva Moldovei se desfășoară în aceste zile în Chișinău. Pe stâlpii din capitală au apărut anunțuri agramate prin care moldovenii sunt îndemnați să se alăture Legiunii Franceze. Pe afișele încleiate peste tot apar 2 militari, cu însemne moldovenești pe uniformă. Acestea au fost rostogolite ulterior în mediul online de către aceleași profiluri false care au promovat și minciuna în privința acordului cu Polonia. Aici deja se încearcă inocularea ideei că moldovenii vor fi trimiși pe teatre de război.

Iar un alt aspect interesant e că, în ultima perioadă, s-a umplut Facebook-ul de sute de noi profiluri false, cu nume anglo-saxone de regulă, care îl promovează la greu pe Șor și minciunile acestuia în comentarii la paginile care au impact pe această rețea. Și care se ocupă cu informarea corectă a cetățeanului.

Vă imaginați ce sume colosale sunt gata să bage rușii și complicii lor, criminalii fugari, dacă ei își permit să arunce dintr-o singură peste un milion de dolari, bani care au fost ridicați de autorități de la complicii lui Șor care au fost duși săptămâna trecută la Moscova?

În fond, un milion de dolari costă o rachetă mai performant, de genul căreia barbarii au aruncat cu miile deja în Ucraina pentru a ucide oameni nevinovați și a distruge o țară. Nu e mare risipă pentru ei, în asemenea condiții. Mai ales că, operațiunea specială împotriva Moldovei este finanțată direct din fondul de război al Rusiei.

Și după ce SUA au anunțat un nou ajutor pentru Ucraina, care va fi suplimentat și de europeni, e evident că pentru barbari e tot mai dificil de atins scopul stabilit pentru 2024, de a ajunge în Moldova. Și atunci ei își vor intensifica operațiunile hibride, bazate în special pe dezinformare.

Iar împotriva acestui tip de război trebuie să luptăm cu toții. Noi, de aici, vă spunem care este adevărul. Dar el trebuie să ajungă cât mai departe, și la cei mai vulnerabili în fața acestor tipuri de atacuri. Distribuiți aceste informații, explicați-le oamenilor la ce tipuri de atac suntem supuși. În fond, nu trebuie să faceți nimic altceva decât să promovați adevărul. Să o facem acum, neîntârziat. Deoarece acest tip de apărare este mult mai simplu decât cel la care sunt nevoiți să recurgă acum ucrainenii.

Post Scriptum cu Alex Cozer: Makarov, din nou la Chișinău

24 septembrie 2026, 21:28

1. Un oligarh rus sub sancțiuni occidentale, care a făcut afaceri penale cu...

Post Scriptum cu Alex Cozer: Călin Georgescu, reținut

22 septembrie 2026, 21:13

Este din nou mare scandal politic la București. Călin Georgescu a fost reținut....

Post Scriptum cu Alex Cozer: Prețul compensațiilor

17 septembrie 2026, 21:24

300 de km de drum nou-nouț, la standarde europene. Peste 100 de școli moderne,...

Post Scriptum cu Alex Cozer: Extrema dreaptă prinde rădăcini

8 septembrie 2026, 21:14

Zilele astea asistăm la foarte mult extaz în rândurile așa-zișilor suveraniști...

Post Scriptum cu Alex Cozer: Crima de la Măgdăcești, eșecul statului

3 septembrie 2026, 22:21

După ani de zile în care a fost supusă abuzurilor și violenței de către propriul...

Post Scriptum cu Alex Cozer: Falsuri peste Prut

1 septembrie 2026, 20:47

În timp ce Republica Moldova marca 35 de ani de independență și 37 de ani de...

Post Scriptum cu Alex Cozer: Criza energetică lovește regiunea

6 august 2026, 21:10

Regiunea noastră trece printr-o criză a energiei electrice fără precedent. Nici...

Post Scriptum cu Alex Cozer: Țara care condamnă femeile

4 august 2026, 20:16

Există o țară în această lume în care femeile nu au dreptul, prin lege, de a...

Post Scriptum cu Alex Cozer: De la confruntare la respect

30 iulie 2026, 21:46

De la „nu ai nicio carte” la „faci o treabă grozavă”, de la „vei pierde totul”...

Opinia ta contează. Comentează!