Din șef la Anticorupție, procuror de rând
Viorel Morari a renunțat la functia de șef al Procuraturii Anticorupție pentru a fi un simplu procuror in cadrul Procuraturii Generale. În locul lui Morari a fost plasată Adriana Bețișor, care a fost adjunct la Anticorupție. Numele acesteia a devenit unul sonor după ce a instrumentat dosarul fostului premier Vladimir Filat.
Informația a fost confirmată pentru Jurnal TV de către purtătoarea de cuvânt a Procuraturii Generale, Maria Vieru. Aceasta ne-a comunicat că ieri, Adriana Bețișor a fost prezentată în fața colectivului drept procuror-șef interimar al Procuraturii Anticorupție până la declanșarea unui concurs de ocupare a acestei funcții. Adriana Beţişor are 32 de ani și a ajuns adjunct la Anticorupţie după șase ani şi jumătate de la numirea în funcţie prin ordinul procurorului general Valeriu Zubco, din 2011. Bețișor a ajuns în vizorul presei după ce a instrumentat dosarul fostului premier Vladimir Filat, condamnat la nouă ani de închisoare cu executare. De asemenea, Beţişor a exercitat urmărirea penală şi în alte dosare de rezonanţă. Tot ea s-a ocupat, la etapa iniţială, de dosarul lui Ilan Şor. Viorel Morari nu a fost de găsit nici astăzi pentru o reacție, întrucât avea telefonul deconectat. Săptămâna trecută, Morari a fost acuzat, prin intermediul unei scrisori publice adresate mai multor instituții media, că ar fi fost implicat într-o schemă de deposedare a unei afaceri. Potrivit autorului anonim, Viorel Morari, în perioada în care era șef la Secția Anchetă al MAI și Serviciul Vamal a Procuraturii Generale, a negociat mita pentru procurori, pentru ca aceștia să tacă, iar un dosar penal să fie închis. Morari a respins acuzațiile și a spus că este vorba despre o încercare de „denigrare” a imaginii sale și a instituției pe care o conduce. După ce procurorul general Eduard Harunjen i-a semnat ordinul de eliberare din funcție, Morari a fost transferat procuror într-o secție de la Procuratura Generală. Deocamdată, nu știm în care anume va activa acesta.








