Peste 1000 de oameni au încercat să treacă ilegal frontiera de stat în prima jumătate a anului curent
Social 14 august 2025, 20:16 | 337

Peste 1000 de oameni au încercat să treacă ilegal frontiera de stat în prima jumătate a anului curent. Cei mai mulți sunt din Ucraina, potrivit autorităților de la Chișinău. Fenomenul a luat amploare în 2022, când Rusia a atacat țara vecină. Pentru a-i descuraja pe cei, care vor să ajungă clandestin în spațiul comunitar, Poliția de frontieră a fost dotată cu echipament modern, menit să-i prindă pe infractori. Cum funcționează sistemul, vedeți în reportajul nostru realizat la Sculeni.

Trecerea ilegală a fost înregistrată de camerele foto și video capcană, amplasate în „zona verde” a frontierei. Ulterior, persoanele au fost cercetate de polițiști.

GHEORGHE BOTNARI, șef, Serviciul securitate a frontierei și activitate reprezentativă: "Acțiunile făptuitorilor au fost captate de către dispozitivul de detecție și alertă sau foto capcană. Aceste imagini au fost transmise operatorului. Persoanele încătușate au fost imobilizate, după care îmbarcate în mijlocul de transport. Au fost escortate la subdiviziune pentru documentarea cazului."

Pentru a combate acest fenomen, ofițerii folosesc în patrulare câini, ATV și bărci.

La Sculeni, o tentativă de trecere ilegală a Prutului a fost înregistrată anul trecut - un ucrainean a încercat să ajungă în România, însă a fost reținut.

ARTUR ADJEMEAN, șef, Sectorul de poliție Sculeni: "În 2024 o echipă mixtă formată dintre autoritățile noastre și autoritățile române, au depistat un cetățean al Ucrainei care încerca să treacă ilegal frontiera de stat. În cazul acesta au fost implicate forțele coordonate pentru depistarea și reținerea persoanei."

Un alt fenomen des întâlnit este prezentarea unor documente false. În primele șase luni ale anului curent, angajații Poliției de Frontieră au depistat 312 acte false, cu cercetarea a 271 de persoane. Acest indicator este în descreștere cu 14% în raport cu perioada similară a anului trecut, când au fost depistate 364 de acte false.

ALIONA RUSSU, șef adjunct, Sectorul de poliție Sculeni: "În urma controlului în linia a doua au fost depistate mai multe acte la cetățean. Actele date vor fi examinate în camera de control în linia a doua cu tehnică specială pe care o avem în dotare unde putem examinăm documentul în diferite lumini. În urma examinării cărții de identitate s-a stabilit că imprimarea clasei de fond este inkjet și lumina lor este diferită de cel a documentului real."

Potrivit Poliției de Frontieră, în perioada ianuarie-iunie 2025, cu ajutorul echipe canine au fost depistate nouă cazuri de traversare ilegală a frontierei, 15 cazuri de transport ilegal de substanțe stupefiante și un caz de găsire a drogurilor în timpul perchezițiilor. În perioada de referință au fost identificați 49 de cetățeni ai Republicii Moldova, care au încercat să ajungă ilegal în Uniunea Europeană.

Opinia ta contează. Comentează!