Post Scriptum cu Alex Cozer: Navalnii, captiv și după moarte

Au trecut deja 5 zile de la asasinarea lui Alexei Navalnîi. Iar Putin, asasinul său, nu-I lasă liber nici măcar după moarte. Mama celui mai vocal opozant al sociopatului de la Kremlin din ultimii ani, încearcă să ajungă la corpul neînsuflețit al fiului său, dar i s-a interzis practic și asta. Vă imaginați? Să-i interzici unei mame să-și vadă corpul copilului pe care tot tu l-ai asasinat. L-ai ucis ușor-ușor, purtându-l prin temnițe, denigrându-l, aproape orbindu-l după ce i-ai aruncat cu o substanță toxică în ochi. Încercând să-l termini total cu noviciok, iar după ce nu ți-a reușit nici asta, aruncându-l într-o temniță odioasă de la capătul Pământului, la Cercul Polar, unde mai bine de jumătate de an predomină un ger de crapă și pietrele. După ce Putin l-a otrăvit și torturat până la moarte, îi este frică de Navalnîi chiar și când acesta este mort.

Și psihoza lui a ajuns într-atât de departe, încât până și preotul care s-a arătat deschis să-l petreacă pe Navalnîi pe ultimul drum, a fost arestat. Până și florile pe care au mers rușii să le depună în diferite locuri ale țării, în memoria lui Alexei, au fost imediat strânse de mascați și aruncate în saci de gunoi. Iar cei care le-au depus, arestați și aruncați și ei în temnițe.

Nu, acesta nu este un film de groază. Nu este nici măcar un coșmar. Este ceea ce se întâmplă în anul 2024 într-o țară în care realitatea devine mai șocantă chiar și decât filmele horror. Iar asasinarea lui Navalnîi, sacrificiul său în numele democrației și libertății, ne-a arătat încă o dată fața șocantă, hidoasă, îngrozitoare a Mordorului pe care și l-a construit Putin.

Și ne-a arătat, încă o dată, și fețele unora din Moldova. Care fie deschis, fie prin spate, îl slujesc pe acest dictator sângeros. Reacțiile abjecte ale unor așa-ziși politicieni de la Chișinău ne arată cum ar putea fi și în Moldova dacă ei ar prelua puterea absolută în țara noastră.

Ivan Ceban, spre exemplu, nu a enunțat nici măcar un cuvințel de condamnare a regimului care l-a asasinat pe Navalnîi. În schimb, a mai emis un fals caracteristic lui, comparând situația de la Chișinău cu cea din Mordorul lui Putin. Ceban, care, spre deosebire de Navalnîi, căruia i-a fost interzis să mai participe în alegeri, profită de democrația din Moldova și este primar la al doilea mandat. Îi este permis să spună orice-i dorește sufletul despre guvernare, despre presa care îl critică, trăiește pe picior mare și se bucură de viață. Dacă măcar pe o secundă s-ar fi comportat Ceban cu Putin precum o face cu guvernarea de la Chișinău, era aruncat imediat în temniță.

Nu s-a dezmințit nici celălalt Ivan, Chicu. Care chiar a ridicat miza. Și a spus că, pentru el, Navalnîi este mort demult, nemulțumit chipurile fiind de o declarație nefericită a acestuia despre Transnistria. Nu a precizat dacă e mort de la prima tentativă a lui Putin de a-l asasina sau de la a doua, de la a 3-a sau a 4-a. Aici ar trebui să mai revină cu niște precizări.

Dar, de departe, cei mai respingători au fost Vlad Bătrîncea, Elena Beleacova și Olga Cebotari. Primii 2, deputați în Parlamentul macestui stat, a 3-a, fruntașă și ea în Partidul Socialiștilor. Aceste trei personaje se aflau la Moscova chiar în ziua în care s-a făcut anunțul privind moartea lui Navalnîi. Și chiar s-au lăudat pe rețelele de socializare cu asta. Spunând că participă la „forumul pentru libertatea națiunilor”. Din păcate, nu-mi permit bunul simț și Consiliul Audiovizualui să spun tot ce simt despre acești indivizi. Cărora nu le este rușine măcar să opereze cu noțiuni gen „libertatea națiunilor”, aflându-se într-un loc unde nu mai există nici măcar cea mai mică fărâmâ de libertate. Într-o țară care distruge sistematic libertatea Ucrainei și care ne-ar răpi-o și pe a noastră dacă ar cădea rezistența țării vecine. Într-o dictatură în care mamei, soției, copiilor unui opozant ucis de dictator, le este interzis să ajungă până și la cadavrul acestuia.

Într-un final, vreau să-I mulțumesc lui Alexei Navalnîi, deja acolo sus, unde este el, pentru curajul de a-și trăi viața demn, de a se sacrifica pe altarul unor valori care încă mai fac ca o parte din lumea aceasta să fie liberă și civilizată.

Post Scriptum cu Alex Cozer: Stare de urgență în domeniul energetic

24 martie 2026, 20:54

Republica Moldova este în stare de urgență în domeniul energetic. Iar de data...

Post Scriptum cu Alex Cozer: Val nou de scumpiri la pompă

20 martie 2026, 17:37

În această perioadă trăim cea mai gravă criză petrolieră la nivel mondial din...

Post Scriptum cu Alex Cozer: Nistrul, sub asediu

17 martie 2026, 20:26

Republica Moldova nu este o țară bogată în resurse naturale. Nu avem petrol,...

Post Scriptum cu Alex Cozer: Războiul scumpește carburanții

12 martie 2026, 20:31

Prețul benzinei și motorinei la pompe se apropie de 26 de lei pentru un litru....

Post Scriptum cu Alex Cozer: Ziua care a fisurat imperiul

10 martie 2026, 19:58

În urmă cu 36 de ani, într-o țară mică din nordul Europei, se declanșa dărâmarea...

Post Scriptum cu Alex Cozer: 16 ani de Jurnal TV

5 martie 2026, 20:53

Exact acum 16 ani își începea emisia Jurnal TV. Atunci apărea ca prima televiziune...

Post Scriptum cu Alex Cozer: Război cu efect la pompă

3 martie 2026, 22:15

Prețurile bursiere la gaz s-au dublat practic în ultimele zile, depășind pragul...

Post Scriptum cu Alex Cozer: Grațierea care ne-a costat

26 februarie 2026, 20:27

O grupare criminală formată din moldoveni racolați de serviciile speciale rusești,...

Post Scriptum cu Alex Cozer: Ucraina, lecția rezistenței

24 februarie 2026, 20:49

Să fim sinceri! Câți dintre noi credeau, exact acum 4 ani, aflații fiind încă...

Opinia ta contează. Comentează!