Cantemirul are față de oraș European
Social 12 iulie 2024, 20:00 | 365

Străzi iluminate, o stație de epurare și un sistem de canalizare modern. Sunt doar câteva din reușitele orașului Cantemir, susținute cu fondurile Uniunii Europene. Acum, orașul este un concurent serios al localităților cu o istorie mai veche, care au obținut în timp condiții bune în toate domeniile. Peste 11 milioane de lei! Atât au investit partenerii externi în calitatea vieții din Cantemir.

Orașul s-a schimbat foarte mult în ultimii ani, fiind un exemplu de transformare pozitivă. Lucrurile frumoase au fost făcute cu bani europeni. Primele lucrări au început în urmă cu peste 15 ani.

ROMAN CIUBACIUC, primarul orașului Cantemir: "A fost reparat sistemul de aprovizionare cu apă potabilă a orașului Cantemir. A fost reparată și stația de curățare a apei potabile. Pe parcursul anilor, am avut într-adevăr diferite proiecte, am mai spus o dată, că practic la fiecare metru pătrat a orașului putem vedea investiția Uniunii Europene și țărilor europene."

În 2015 au fost finalizate lucrările de iluminare a 27 de străzi, prin proiectul finanțat de Uniunea Europeană „Undă verde Moldova! Modernizarea și eficientizarea iluminatului stradal”. Mai târziu, cu sprijinul partenerilor, au fost efectuate lucrări de eficientizare a patru instituții de învățământ din oraș.

ECATERINA ENCIU, directorul Gimnaziul „Mihai Eminescu”, orașul Cantemir: "În cadrul acestui proiect finanțat de Uniunea Europeană și Agenția de Eficiență Energetică a beneficiat de o termoizolare, avem un punct termic individual și cazangerie autonomă și panouri fotovoltaice. În primul rând, condițiile sunt mult mai bune, copiii beneficiază pe lângă căldură, de apă caldă în ospătărie."

Mai nou, în 2021, în orașul Cantemir a fost inaugurată o stație de epurare a apelor uzate. Uniunea Europeană a contribuit cu șase milioane de euro.

IULIAN JALBĂ, șef, stația de epurare Cantemir: "Apa care vine la noi este uzată, folosită, pe înțelesul tuturor, vine cu diferite impurități, ea se curăță și automat se deversează în râul Tigheci, care ajunge în râul Prut."

Cum arată orașul, ce alte proiecte au fost realizate cu sprijinul partenerilor externi, urmăriți sâmbătă, la Jurnalul Săptămânii.

Opinia ta contează. Comentează!