Din satele Coșcodeni și Flămânzeni au fost deportate 72 de persoane, între care părinții lui Ion Bodrug.

ION BODRUG, copilul celor deportați: "Au fost sculați din somn, îmbarcați în mașini, iau dus în Bălți iar de acolo în regiunea Bureaia. Au mers undeva trei săptămâni. Căldurile erau ca acuma, 35-38 grade, condiții inumane. Apa se dădea o dată la trei zile, mâncare tot odată la trei zile. Se nășteau mulți copii în tren, mulți mureau și când se opreau îi încărcau în căruță, nimeni nu știa unde, cum îi îngropau."

Oamenii erau speriați, nu știau ce se va întâmpla cu ei, cum o să reziste.

ION BODRUG, copilul celor deportați: "Acolo au ajuns în august, erau într-o baracă, cu vietăți, condițiile erau extraordinar de rele, era o baracă de patru metri pătrați, unde erau două familii. Le-au pus condiții, dacă lucrează, primesc mâncare, nu lucrează...nimic. Mama era gravidă în a 5-a lună."

Regimul stalinist nu știa de milă. Oamenii strămutați erau considerați dușmani ai poporului.

ION BODRUG, copilul celor deportați: "Am fost persecutați foarte des și cum se auzea că sunt fecior de culac, gata, eram de al doilea sort, eu așa cred, noi nu eram pe primul plan, eram așa, mai într-o parte. A rămas pată neagra pe toată viața. Am fost înjosiți, am fost foarte umiliți. Maica mea fiind de o fire așa mai fină, mai gingașă, ea foarte greu a suportat toate aceste lucruri. Ea întotdeauna povestea că, să nu fi fost tatăl nu mai ajungea ea acolo, ea a suferit forte mult."

Ion Bodrug își amintește cu suferință de copilăria sa din Siberia.

ION BODRUG, copilul celor deportați: "Nu doresc așa chinuri nici la puiul cel de șarpe. Eu nu am avut copilărie, o șterg, acești 10 ani de zile a fost un chin pentru mine."

Povestea lui Ion Bodrug nu este doar o amintire personală, ci o pagină dureroasă din istoria unei generații întregi. S-a născut în Siberia, într-o perioadă în care viața atârna de un fir de apă și o bucată de pâine.

Istoricul Octavian Țicu afirmă că deportările din 1949 au fost cele mai organizate, scopul principal fiind anihilarea țărănimii înstărite.

OCTAVIAN ȚICU, istoric: "Practic prin aceste deportări a fost anihilată țărănimea ca o clasă socială istorică, care a existat în spațiul românesc de foarte mult timp. Au fost create 7 centre de colectare a acestor deportați, șapte centre de cale ferată, aici este cel mai mare. Gara Chișinău a fost cel mai mare centru de deportare și în 41 și 49. Din acest loc au fost deportați peste 2000 de oameni."

Oamenii s-au adaptat la acel regim, și-au făcut gospodării și au înțeles că nu au încotro.

OCTAVIAN ȚICU, istoric: "În general basarabenii au lăsat o impresie foarte bună în Siberia, ca oameni gospodari. Această capacitate de supraviețuire a fost de fapt explicația principală pentru care majoritatea s-au întors. Dar nu în totalitate, valul din 49 are o caracteristică deosebită și anume că în fiecare sat unde am intrat, oamenii au rămas."

În anii 1948-1949 au fost deportați aproape un milion de oameni. Din Basarabia au fost programați să fie deportați 40 de mii. Până la urmă au fost deportați 36 de mii.