La Aeroportul Internațional Chișinău, polițiștii de frontieră au descoperit luni, într-un bagaj de mână, două lingouri de aur
Social 5 august 2024, 19:58 | 337

Un bărbat din Chișinău este suspectat de comercializarea ilegală a băuturilor alcoolice. Polițiștii au ridicat peste două tone de alcool etilic, fără acte de proveniență! Urmează detalii și alte știri pe scurt.

La Aeroportul Internațional Chișinău, polițiștii de frontieră au descoperit luni, 5 august, într-un bagaj de mână, două lingouri de aur, care nu au fost declarate. Bunurile aparțineau unei cetățence din Ucraina, de 55 de ani, care era printre pasagerii cursei Chișinău-Londra. Lingourile au fost ridicate şi sunt pasibile confiscării, iar persoana riscă sancționare contravențională.

În seara zilei de duminică, 4 august, un tânăr care traversa strada pe o trotinetă a fost lovit de un taximetrist pe trecerea de pietoni în sectorul Botanica. Imaginile video ale impactului au fost publicate pe rețelele de socializare. Poliția nu a fost sesizată cu privire la acest caz.

În ultimele 24 de ore, polițiștii de frontieră din cadrul Direcției regionale Vest au descoperit două acte falsificate la Punctul de Trecere a Frontierei Leușeni. Un moldovean de 35 de ani a fost prins cu un permis de conducere fals. Persoana a declarat că a obținut actul prin intermediul rețelelor de socializare și a achitat 600 de euro pentru acesta. De asemenea, un cetățean al Federației Ruse a fost depistat cu un permis ucrainean fals. În declarații, persoana a menționat că a frecventat un curs la școala auto cu durata de trei luni și, ulterior, pentru susținerea examenului auto a achitat 5000 de grivne. Ambele documente au fost ridicate și vor fi supuse expertizei. Cercetările sunt în curs de desfășurare.

Un bărbat de 35 de ani din Chișinău este suspectat de vânzarea ilegală de băuturi alcoolice. Polițiștii au cercetat activitatea bărbatului pe parcursul lunii iulie curent, timp în care au stabilit că acesta îmbutelia alcoolul și îl realiza pe teritoriul municipiului Chișinău. În cadrul perchezițiilor la domiciliul bărbatului, polițiștii au depistat şi ridicat peste două mii de litri de alcool etilic, estimat la circa o sută de mii de lei, recipiente din plastic, precum și acte de evidență ciornă, privind comercializarea băuturilor spirtoase. Bărbatul nu a putut prezentat niciun act ce ar confirma proveniența alcoolului. Marfa a fost ridicată, iar în continuare se întreprind acțiuni de identificare a surselor de proveniență a materiei prime și stabilirea pieței de desfacere a produselor alcoolice contrafăcute.

Opinia ta contează. Comentează!