Post Scriptum cu Alex Cozer: Plahotniuc a apărut

După două luni în care a fugit de ochii lumii, alegând să nu se prezinte la ședințele de judecată, Plahotniuc a prins în sfârșit la curaj și a apărut. Doar că, cel puțin în fața presei, parcă și-a înghițit limba. A fost foarte scump la declarații și cu excepția câtorva silabisiri, nu a declarat nimic reporterilor.

În schimb, din ce au relatat colegii, un pic mai vorbăreț a fost în instanță. Acolo unde a întrebat judecătorii unde sunt toți cei care l-au slujit în crimele sale împotriva statului, cerându-i pe aceștia în instanță în calitate de martori.

Din cei 168 de martori, pe care i-a cerut Plahotniuc în fața judecătorilor, au fost acceptați 27, printre care Drăguțan, Leancă, Lupu, Candu, Sîrbu, Reidman, Bodiu, Andronachi, Ioniță sau notara Bondarciuc.

Și dacă ne uităm printre cei care urmează să apară în calitate de martori în procesul lui Plahotniuc, nu putem să nu ne întrebăm, din nou, ce a făcut justiția, cea mai umană justiție din lume în raport cu infractorii bănoși cu aceste personaje?

Pentru că fără Drăguțan și adjuncții săi de la BNM, nu ar fi fost posibil nici furtul miliardului și nici atacurile raider care au pus bazele devalizării sistemului bancar. Mai ales că Drăguțan este chiar el cel care a propus acordarea garanțiilor de stat, adică rezervelor din Banca Națională care au și reprezentat ținta hoților.

Garanțiile nu ar fi fost niciodată acordate fără bunăvoința lui Leancă, cel care era premier atunci au fost puse la dispoziția hoților primele 9,5 miliarde de lei. Dar nu trebuie să uităm nici de Chiril Gaburici, premier când a fost acordată a doua tranșă de garanții, în valoare de peste 4,5 miliarde de lei. Gaburici, în schimb, nu figurează nici măcar ca martor în dosar.

Așa cum, cu desăvârșire absolută a uitat justiția patriei și de Serghei Iaralov, eminența cenușie care era nelipsit de lângă Plahotniuc și care, după cum spune toată lumea, a fost creierul jafului din sistemul bancar, precum și a majorității crimelor economice comise în perioada în care Moldova a fost stăpânită de Plahotniuc.

Este evident că Plahotniuc a cerut audierea acestor martori sperând că așa va mai trage de timp și că aceștia vor veni în instanță și vor spune că el nu are nicio vină, că au făcut totul de capul lor.

Este însă o strategie greșită. Plahotniuc nu are nicio șansă să scape de pușcărie. La câte crime a comis, la câte dosare penale are, cel mai probabil va primi condamnări care nu-i vor permite să mai vadă libertatea prea curând sau poate chiar niciodată. Mai ales că, în mod normal, la câte a comis el, ar mai trebui să urmeze și dosare noi.

Dacă vrea, totuși, să-și spele măcar o mică parte din păcate pe care le-a comis împotriva poporului Republicii Moldova, dacă-și dorește o pedeapsă un pic mai blândă, Plahotniuc trebuie să-și schimbe strategia. Are ocazia de a vorbi public despre sutele de indivizi cu funcții mai importanțe sau mai puțin importante în stat care l-au slujit, care i-au fost complici în jafurile și crimele împotriva cetățenilor acestei țări și care astăzi sunt bine-mersi și trăiesc pe picior mare din ceea ce au furat.

Nimeni nu-l va ierta pe Plahotniuc. Pedeapsa pe care o va primi trebuie să fie una pe măsura faptelor comise. Dar poate, repet, măcar acum să-și spele măcar o mică parte din păcate începând să spună adevărul.

Plahotniuc, cei care-ți spun să tragi de timp, să minți în continuare, să nu-i deconspiri, promițându-ți că te vor ajuta să scapi, te mint. Moldova nu mai este așa cum a fost atunci când o stăpâneai tu. E o altă țară. E adevărat, cu multe probleme încă, dar care nu se mai poate întoarce niciodată la statutul la care ai adus-o tu.

E timpul să vorbești. Să-ți repari o mică parte din crimele pe care le-ai comis împotriva noastră. Acum, cât mai ai șansa. Pentru că dacă mai tragi de timp, s-ar putea să fie prea târziu….

Post Scriptum cu Alex Cozer: Tiraspolul cerșește de la cetățeni

12 mai 2026, 21:18

Un „prim-ministru” începe ședința „Guvernului” anunțând că roagă cetățenii și...

Post Scriptum cu Alex Cozer: Putin și imperiul ruinat

7 mai 2026, 21:03

Vine 9 mai! 9 mai 2026. Cum credeți, cam cum își imagina Putin, liderul barbarilor,...

Post Scriptum cu Alex Cozer: Pactul care a adâncit criza în România a

5 mai 2026, 20:43

Două partide care până mai ieri se înjurau ca la ușa cortului și a căror lideri...

Post Scriptum cu Alex Cozer: Moldova Urcă în topul presei

30 aprilie 2026, 20:16

Presa din Republica Moldova este cea mai liberă din regiune și se situează pe...

Post Scriptum cu Alex Cozer: Moldova, ținta manipulatorilor

28 aprilie 2026, 20:15

În cei peste 4 ani de invazie barbară a Rusiei în Ucraina, Republica Moldova...

Post Scriptum cu Alex Cozer: Sfârșitul epocii „Plahotniuc”

23 aprilie 2026, 21:23

Sloganul „Plahotniuc, nu uita, pușcăria-i casa ta” a răsunat, pentru prima dată,...

Post Scriptum cu Alex Cozer: Orhei, în febra alegerilor

21 aprilie 2026, 20:29

Peste o lună, la Orhei, vor avea loc alegeri. Va fi ales un nou primar în cadrul...

Post Scriptum cu Alex Cozer: Acum 23 de ani se scria istorie

16 aprilie 2026, 22:08

Acum 23 de ani, la Atena, în ziua de 16 aprilie 2003, se scria istorie

Post Scriptum cu Alex Cozer: Ungaria: testul democrației

14 aprilie 2026, 21:14

Duminică, în una dintre cele mai mici țări ale Europei s-a dat una dintre cele...

Opinia ta contează. Comentează!