Rând pe rând, în instanță au ajuns Politova-Cangaș, cea prin intermediul căreia Plahotniuc a controlat o bună perioadă Victoriabank, finul Andrian Candu – omul care i-a gestionat oligarhului o mare parte din afacerile tenebre sau Dorin Drăguțanu, cel pus la Banca Națională pentru a permite atacurile raider, spălătoria rusească sau devalizarea instituției pe care chiar el o conducea.

În mod normal, dacă Republica Moldova era un stat funcțional, cu o justiție care-și face treaba, astfel de personaje acum își ispășeau deja pedepesele pentru cele comise chiar în slujba lui Plahotniuc. Pentru că, spre deosebire de coordonatorul lor, toți ăștia nu au fost fugari, s-au aflat chiar aici, în Republica Moldova și și-au văzut liniștiți de viață.

E adevărat că unii dintre ei sunt vizați în dosare penale aflate pe rol, alții, precum e Candu, în dosare care se murează de ani de zile. Dar cum e posibil ca la mai bine de un deceniu de jefuirea rezervelor statului, la 6 ani și jumătate de la fuga lui Plahotniuc din Moldova, să nu existe sentințe nici măcar în prima instanță în privința unor asemenea personaje?

Pentru că dacă existau, astăzi nu am mai fi asistat la această butaforie de proces din ultimele zile, când Plahotniuc își aduce complicii și slugile în fața judecătorilor pentru a-i cânta în strună și a-i pune în aplicare un scenariu care, crede el, îl va salva.

Și, după cum am mai spus-o, speranțele sale de salvare sunt legate de sutele de indivizi din toate domeniile, care în perioada statului capturat au furat alături de el sau l-au slujit cu stoicism și care, dacă ar cădea oligarhul, ar putea să aibă și ei probleme serioase. Iar acum se consolidează pentru a-l ajuta.

Sunt convins însă că aceste speranțe nu mai au absolut niciun fundament. Moldova se schimbă și e o cu totul altă țară față de cea pe care Plahotniuc a stăpânit-o nu cu mulți ani în urmă și în care martorii săi de astăzi din instanță parveneau pe seama simplilor cetățeni.

Asta se vede inclusiv din felul în care decurge procesul lui Plahotniuc. Absolut transparent, cu participarea tuturor părților interesate, cu acceptarea a duzine de martori ai apărării, cu totul diferit față de ce se întâmpla pe vremea când șefii procuraturilor și judecătoriilor se decideau la hotelul Nobil sau la GBC.

Procesul lui Plahotniuc este și unul dintre cele mai importante, dacă nu chiar cel mai important test privind viabilitatea statului Republica Moldova. Dacă se va face dreptate în privința acestui mafiot și dictator care a posedat țara, statul se poate desprinde definitiv de metehnele vechi și să se transforme într-unul funcțional, european. Dacă nu, atunci redevenim o gaură neagră lipsită de orice persepctive.

Plahotniuc încearcă în aceste zile să demonstreze că el este încă puternic. De fapt însă, cei care vin în instanță, martorii săi, demonstrează cât de slabi și lași sunt. Fiindu-le în continuare frică de un fugar care s-a ascuns timp de 6 ani de justiție și care acum este adus în instanță în cătușe, precum un găinar ordinar, statutul la care și ar fi trebuit Plahotniuc să rămână dacă nu ar fi fost înconjurat de atâția lași.

Sper însă că avem în sistemul de justiție suficienți procurori și judecători care nici măcar nu au nevoie de curaj, ci doar să-și facă treaba așa cum trebuie, pentru a emite o sentință corectă în privința acestui individ care și-a imaginat că poate fi în același timp și mafiot și dictator, putând să stăpânească o țară precum moșia sa. Iar apoi, rând pe rând să se facă dreptate și în cazul tuturor complicilor și slugilor sale, care după ce au furat pentru el, acum mint, inclusiv sub jurământ, în încercarea de a-l salva pe Plahotniuc și a se salva și ei.