Voronin: funcția lui Leancă, de prisos
Politic 26 octombrie 2018, 10:56 | 1321

Comuniștii consideră că funcția de vicepremier pentru Integrare Europeană, ocupată acum de către Iurie Leancă, este una depășită. Într-un discurs în plenul Parlamentului, liderul PCRM, Vladimir Voronin, l-a îndemnat pe vicepreședintele Partidului Democrat și șeful legislativului, Andrian Candu, să restructureze componența executivului. ”Întrucât s-a ales o altă cale pentru Republica Moldova, Guvernul poate să excludă funcția de viceprim-ministru pentru Integrare Europeană”, a declarat Voronin.

Deoarece discuțiile generale erau pe marginea ordinii de zi a ședinței, președintele Parlamentului l-a atenționat pe liderul PCRM să facă remarci doar la subiect.

Alte replici nu au urmat. Amintim că duminică, 21 octombrie, Partidul Democrat a desfășurat în Piața Marii Adunări Naționale o manifestație politică numită ”Adunarea Națională PDM - Pentru Moldova”. Spre deosebire de un miting al PD, din ianuarie 2016, unde au fost multe drapele cu simbolurile Uniunii Europene, de data acesta nu s-a văzut niciun drapel al spațiului comunitar. Președintele PD Vladimir Plahotniuc a declarat atunci că formațiunea va merge pe cea de-a patra cale de dezvoltare - calea ”Pro-Moldova”. Tot atunci, mai mulți șoferi au spus că PD-ul și-a adus susținătorii în Piața Marii Adunări Naționale organizat, din mai multe localități, cu transport plătit din banii formațiunii, fapt negat de conducerea partidului. Deși mulți dintre cei veniți nu știau cu ce ocazie s-au pomenit la Chișinău, alții au zis că au vrut să-l vadă pe Vladimir Plahotniuc. 

Opinia ta contează. Comentează!