150 de lei se cere pentru un kilogram cireșe și asta nu e cea mai scumpă ofertă
Social 22 mai 2025, 16:55 | 1588

„Sunt prea scumpe. Parcă ar fi de aur...”. Cam așa reacționează mai toți cumpărătorii, care trec zilele acestea pe la piață, să cumpere cireșe. 150 de lei! Atât se cere pentru un kilogram, și acesta nu e cel mai mare preț. Oamenii spun că preferă să cumpere acum căpșuna, care s-a ieftinit până la 55 de lei kilogramul. De partea cealaltă a tarabei, vânzătorii strâng din umeri - cireșele sunt puține și scumpe din cauza vremii nefavorabile din această primăvară.

Mășcate sau mărunte, primele cireșe au ajuns în vânzare cu un preț variabil. Cele mărunte costă 80 de lei, kilogramul. Pentru cele mai cărnoase se cer mai mulți bani - de la 120 până la 150 de lei. Deși spun că sunt scumpe, oamenii cumpără, ca să-și potolească pofta.

Comercianții spun că înghețurile din această primăvară au afectat aproape toate culturile, inclusiv recolta de cireșe. Vremea nefavorabilă a influențat și stabilirea prețurilor.

Cireașa e exagerat de scumpă, spun oamenii.

Mult mai bine se vinde acum căpșuna, al cărei preț a scăzut în ultimele trei săptămâni. În funcție de soi și calitate, un kilogram costă 90 lei, cel mult.

Opinia ta contează. Comentează!