Mai multe obiecte care au aparţinut membrilor trupei Queen sunt scoase la vânzare într-un nou magazin temporar
Externe 28 septembrie 2021, 19:58 | 258

Mai multe obiecte care au aparţinut membrilor trupei Queen sunt scoase la vânzare într-un nou magazin temporar, deschis în Londra. Evenimentul marchează cinci decenii de activitate a legendarei trupe rock, informează Reuters. Magazinul a fost inaugurat astăzi şi va putea fi vizitat până în ianuarie.

În cadrul magazinului, creat de compania Bravado, parte a Universal Music Group, care activează în domeniul comerţului şi al managementului de brand, vor fi puse în vânzare, printre alte obiecte, hanorace, şosete, căni şi puzzle-uri.

Magazinul este împărţit în mai multe zone, începând cu o secţiune dedicată anilor 1970 şi o zonă asemănătoare unui magazin de chilipiruri, o aluzie la standul pe care la vremea respectivă solistul Freddie Mercury şi toboşarul Roger Taylor îl aveau în piaţa Kensington din Londra. Secţiunea dedicată anilor 1980 cuprinde obiecte legate de concertele şi turneele formaţiei, anii 1990 sunt reprezentaţi de o zonă de discuri, iar anii 2000, de un stand cu DVD-uri. ''Pentru 2010, am vrut să arătăm că sunt în continuare o trupă modernă, relevantă pentru toată lumea, aşa că avem o zonă dedicată tehnologiei'', a declarat Keith Taperell, responsabil de vânzări în cadrul Bravado, potrivit Reuters. ''De acolo poţi cumpăra chitare cu autograful lui Brian May şi beţele pentru bătut la tobe ale lui Roger Taylor'', a precizat Keith.

Sumele strânse în urma vânzării unui tricou special ''Freddie Mercury'' vor fi donate în beneficiul The Mercury Phoenix Trust, o fundaţie care activează în domeniul luptei împotriva SIDA, fondată de May, Taylor şi managerul trupei, Jim Beach, în memoria cântăreţului. Freddie Mercury a decedat în urma unei pneumonii provocate de SIDA, în 1991.

Opinia ta contează. Comentează!
LIVE