Un hoț a fost arestat, după ce a furat telefonul unui jurnalist, arătându-și în direct propria față
Externe 21 octombrie 2021, 16:00 | 502

Un hoț a fost arestat, după ce a furat telefonul unui jurnalist, arătându-și în direct propria față în prezența a mii de telespectatori în timp ce demara cu viteză, relatează Daily Mail. Prezentatorul de la ziarul egiptean The Seventh Day, transmitea în direct pe Facebook și filma podul cu telefonul său când a avut loc jaful. Suspectul a fost arestat la câteva ore după incident.

Transmisia live inițială, filmată de reporterul egiptean, a fost brusc schimbată în cea filmată de hoț aflat pe motocicletă în timp ce fuma, după ce a smuls aparatul pe un pod din Cairo.

Prezentatorul relata despre un cutremur recent produs în apropierea podului, când motocicleta s-a apropiat în spatele său. După cum se vede în filmare, motociclistul îi ia telefonul jurnalistului și apoi îl așază între picioare în timp ce pleacă.

Hoțul se pare că nu era conștient că transmisiunea live era încă pornită și chiar se uita direct la cameră, în timp ce 20.000 de spectatori de pe Facebook au urmărit în direct desfășurarea bizarului eveniment.

Transmisiunea în direct a fost bombardată de comentarii, care își arătau susținerea față de jurnalist și îl avertizau pe hoț că toți i-au văzut fața. Autoritățile au demarat o anchetă și, datorită faptului că hoțul își arătase clar fața, au reușit să dea de urma lui în mai puțin de 24 de ore.

Opinia ta contează. Comentează!
LIVE