Post Scriptum cu Alex Cozer: Furtună, exclusă, dar activă

Partidul Moldova Mare, în fruntea căruia a fost instalată Victoria Furtună, a fost exlus din alegeri la 27 septembrie. Motivul invocat, finanțarea ilegală provenind din Rusia și de la gruparea criminală Șor, estimată la peste jumătate de milion de euro doar în 4 luni înainte de alegeri. Cu toate că se face o lună de zile de la acest eveniment, Furtună este bine-mersi și tulbură în continuare apele pe rețelele de socializare exact așa cum o făcea și până la alegeri.

Poate pentru tovarășii procurori, tovarășii doamnei Furtună, care au „luptat” cot la cot cu ea împotriva corupției mai bine de un deceniu, nu este nicio problemă să primești milioane din Rusia și de la Șor, de vreme ce nu intervin nici într-un fel nici măcar la o lună după constătările Comisiei Electorale Centrale care au dus la excluderea acesteia din alegeri. Constatări bazate pe probe aduse de diferite instituții ale ale statului.

Poate asta n-o fi suficient! Doar că, între timp, presa a mai publicat niște informații extrem de interesante despre relația acestei individe cu Kremlinul. Chiar acum 2 săptămâni, în presă apăreau stenogramele discuțiilor dintre Furtună și curatorul său de la Moscova. Discuții în care Furtună se declara roaba credincioasă a Moscovei și în care promitea Kremlinului victoria în Republica Moldova.

Așadar, din atitudinea procurorilor patriei de până acum, inclusiv a procurorilor anticorupție, alături de care a activat și doamna Furtună până în 2024, înțelegem că nu este absolut nicio problemă ca o fostă colegă a lor, făcută de Șor politician, să ia bani de la grupul criminal al acestuia și de la Moscova pentru a sabota interesele naționale ale țării. Pentru că altfel nu-mi pot explica absolut nici într-un fel lipsa totală de atitudine a procurorilor în raport cu această individă. Sau poate cauza lipsei de reacție a procurorilor patriei poate fi explicată prin activitatea sa prodigioasă din cadrul Procuraturii Anticorupție, de până anul trecut?

Dacă e așa, domnilor și doamnelor procurori, puneți un anunț pe ușa instituțiilor voastre prin care să ne spuneți că nu vă atingeți de colegii voștri, fie ei și foști, nici într-o circumsanță. Nici chiar dacă ar comite trădare de patrie! Ca să nu mai avem vreo pretenție de la voi în asemenea cazuri. Mai ales după ce foști foarte buni colegi ai Victoriei Furtună din PA, precum Mihail Ivanov, ajung chiar să treacă vettingul și să fie felicitați de Consiliul Superior al Procurorilor pentru această reușită remarcabilă. Consiliu vetinguit și el.

Semnele de întrebare nu se opresc însă la Victoria Furtună. Pentru că tot din presă am aflat, mai recent, și cu cât își plătea Șor slugile de la Chișinău pentru serviciile care i le prestau. Servicii ce constau în atacarea democrației, a statatalității, a parcursului european și a interesului național. Asta la general. Pentru că în particular, erau atacați oameni din instituții care-și făceau treaba, persoane din societatea civilă și jurnaliști independenți.

Pentru asemenea servicii, unul ca Alexei Lungu primea, spre exemplu, nu mai puțin de 150 de mii de lei pe lună. Și aceste informații sunt pe masa instituțiilor statului. Iar în acele documente, veți vedea, pe lângă numele lui Lungu, zeci de alte nume plătite gras pentru servicii aduse lui Șor și Kremlinului. Mai exact pentru trădare de patrie. Doar că nicio acțiune nici în aceste cazuri.

Mă întreb, cum poate fi catalogată această lipsă de acțiuni? Complicitate, lipsă de profesionalim, corupție? Poate toate la un loc! Sper însă să mă înșel și să văd cât de curând acțiuni în acest sens. Iar acțiunile nu să se limiteze doar la cei vizați, ci să ajungă și la complicii lor din instituții. Pentru că sigur sunt destui.

Impresia mea e că după alegeri, instituțiile statului, în special procuraturile, au revenit la regimul de relaxare. Poate uită opinia publică de ei și nu le mai amintește care le sunt atribuțiile.

Cert e însă un lucru. Această lipsă de acțiuni va duce în continuare la slăbirea statului și la încurajarea și a altora de a se pune în slujba lui Șor și a Kremlinului. Și chiar ar fi penibil să ajungem în fața altor alegeri să vorbim iar de pericol rusesc, de banii lui Șor, de ingerințe externe. Iar sabotorii principali la Chișinău să fie aceiași. Aceiași care sunt acum lăsați în pace de procurori.

Post Scriptum cu Alex Cozer: Vieți frânte pe trecerea de pietoni

12 noiembrie 2026, 22:04

Într-o seară de noiembrie, doi tineri care aveau toată viața în față traversau...

Post Scriptum cu Alex Cozer: În așteptarea gazului ieftin

10 noiembrie 2026, 21:03

De vreo 3 săptămâni sunt în așteptarea gazului ieftin. Gaz pe care a promis...

Post Scriptum cu Alex Cozer: Krasnoselski, decorat la Moscova

5 noiembrie 2026, 20:47

Liderul separatiștilor de la Tiraspol, Vadim Krasnoselski, primește de la Putin...

Post Scriptum cu Alex Cozer: Condamnată pentru o fotografie

3 noiembrie 2026, 21:13

Pentru o poză făcută în Rusia, o femeie în vârstă de 65 de ani, cetățeancă a...

Post Scriptum cu Alex Cozer: Un nou Mall la Chișinău

29 octombrie 2026, 23:04

La Chișinău va apărea un nou mall. Potrivit premierului Vasile Tofan, va fi...

Post Scriptum cu Alex Cozer: Sabotaje Rusești în Europa

4 noiembrie 2026, 21:11

14 septembrie. Un incendiu izbucnește pe platforma industrială Carfil, unde...

Post Scriptum cu Alex Cozer: Când agresorul e legitimat

22 octombrie 2026, 23:37

„Domnule Hitler, sunteți un om cu spirit umanitar!”. Cam cum ar fi sunat o asemenea...

Post Scriptum cu Alex Cozer: Isterie în spațiul public

20 octombrie 2026, 21:58

Drone, drone, drone, drone… O adevărată isterie a fost creată în ultima perioadă...

Post Scriptum cu Alex Cozer: Vizită la Moscova în plin val de atacuri

15 octombrie 2026, 21:29

Pe teritoriul unei țări, neutră în Constituție și neimplicată în vreun război,...

Opinia ta contează. Comentează!