Circulația pe podul de pe strada Mihai Viteazul a fost reluată astăzi pe patru benzi
Circulația pe podul de pe strada Mihai Viteazul a fost reluată astăzi pe patru benzi, după mai bine de doi ani de calvar pentru șoferii care au ajuns la disperare în ambuteiaje. Lucrările vor continua la partea pietonală, care a fost lărgită, dar și la alte două benzi care urmează a fi amenajate. Circulația pe pod s-a fluidizat abia în a doua parte a zilei. De dimineață, se mai circula pe trei benzi.
MARIA RUSNAC, reporter Jurnal TV: "Către orele amiezii, aici și-a făcut apariția primarul capitalei Ion Ceban și a anunțat suplimentarea benzilor de circulație. Asta chiar dacă municipalitatea promitea să redeschidă cele patru benzi în urmă cu două zile. Edilul a declarat că și-a asumat toate criticile privind durata lucrărilor de reparație, iar asta pentru că securitatea este mai presus de alte aspecte. Șoferii pe care i-am întâlnit în trafic în prima parte a zilei, când se circula pe trei benzi, ne-au spus că au ajuns la limitele răbdării și că reparația podului durează prea mult timp."
Am contactat-o pentrun un comentariu pe purtătoarea de cuvânt a primarului capitalei, Ion Ceban. Natalia Ixari ne-a spus că cele patru benzi de circulație pe pod nu au fost deschise duminică din cauza condițiilor meteo nefavorabile de vineri seara.
NATALIA IXARI, purtătoarea de cuvânt a primarului Ion Ceban: "Astăzi va fi deschis podul Viteazul, așa, conform dispoziției care a fost semnată, iar pe data de 29 a fost gata, iar muncitorii au rugat, pentru că au fost anumite condiții meteorologice nefavorabile ținând cont că vineri spre sâmbătă a plouat, respectiv s-a amânat pentru astăzi. Chiar la ora 13:00."
Către ora 14:00, cele patru benzi de circulație au fost deschise. Podul de pe strada Mihai Viteazul a intrat în reparație în vara anului 2022, iar în 2023 circulația a fost suspendată parțial. Din 2022 până în prezent, costurile de reabilitare a podului au crescut de la 108 milioane de lei, la 128 de milioane. Aceasta este prima reparație a podului, după 50 de ani de la darea în exploatare.








