Jurnal TV lansează un nou serial
Social 26 mai 2025, 18:37 | 1198

Jurnal TV pune pe post un nou serial - „Doi bătrâni de milioane”. Este vorba de un thriller-comedie, o combinație explozivă de umor, suspans și nostalgie sovietică. Serialul, difuzat în exclusivitate la postul nostru de televiziune, începând de astăzi, ora 21.00, are cinci episoade marcate de tensiune dramatică și umor fin. Autorii au abordat unul dintre cele mai sensibile subiecte ale societății noastre - tranziția mentalității de la moștenirea sovietică la realitățile lumii moderne.

GABI MARCU, producător general Jurnal TV: "Este o producție sută la sută Jurnal TV. „Content Fund” sunt cei care au susținut această producție. Ideea este în felul următor - inițial regizorul își planificase această idee pentru un serial de minim zece episoade. A fost foarte greu să coagulăm în cinci episoade această idee, dar Iulian Bubuioc, scenaristul, a făcut tot posibilul ca el să pară mult mai colorat în aceste cinci episoade, care sunt pline de entertainment."

„Doi bătrâni de milioane” este nu doar o comedie savuroasă cu nuanțe de thriller, ci și o radiografie fină a conflictului dintre generații și o adaptare lentă, și dureroasă, la noile realități.

Prin ochii a doi pensionari obișnuiți să se descurce „în stil sovietic”, publicul vede cum noile generații, cu mentalități occidentale și priorități complet diferite schimbă regulile jocului. Într-o societate în continuă schimbare, cei care nu învață să meargă înainte sunt condamnați să rămână captivi într-un trecut tot mai îndepărtat.

Serialul abundă în peisaje rurale, piețe de vechituri, săli de sport neîncălzite și benzinării uitate de lume. Dialogurile sunt pline de farmec local, cu umor, ironii fine și replici care te prind imediat. Interpretările actoricești sunt naturale și pline de viață, oferind atât momente de râs în hohote, cât și secvențe de reflecție amară.

Opinia ta contează. Comentează!