Post Scriptum cu Alex Cozer: Nota SIS, trecută cu vederea

Au trecut deja mai bine de 2 săptămâni de la un eveniment grav, cu implicarea a doi importanți funcționari de stat, dar care a fost trecut cu vederea. Atunci, în presă apărea o notă informativă a Serviciului de Informații și Securitate, adresată Procuraturii Generale. Nota viza doi judecători din cadrul Consiliul Superior al Magistraturii, Dorel Musteață și Nina Cernat, și era semnată chiar de către directorul SIS, Alexandr Esaulenco. Documentul conținea acuzații grave, care-l vizau în special pe Musteață. Potrivit lui Esaulenco, Musteață ar fi un adevărat nabab, care deține împreună cu rudele sale 7 apartamente în capitală, încăperi nelocative și terenuri. O avere care cu greu poate fi explicată de un judecător. Mai mult decât atât, susține șeful SIS, Musteață ar fi lucrat Dorin Damir, finul lui Vladimir Plahotniuc, care chiar i-ar fi achitat acestuia plăți de fidelizare. Musteață, desigur, cum altfel?, a negat vehement toate aceste informații.

Mai departe începe nebunia. SIS-ul confirmă autenticitatea notei informative semnate de Esaulenco, la scurt timp după apariția sa în mass-media.

Iar puțin mai târziu, deputata PAS Olesea Stamate, președinta comisiei juridice a Parlamentului – cea care l-a propus pe Musteață în calitate de judecător la CSJ, cere și ea de la SIS să confirme veridicitatea notei informative. Imediat, SIS-ul o dă întoarsă. Cică documentul e autentic, dar informația deja nu mai e veridică. Că, vezi Doamne, informațiile ce-l vizează pe Musteață n-ar fi fost verificate. Și totul s-a stins.

Eu am așteptat două săptămâni pentru a vedea vreo reacție sănătoasă și normală de la Președinție și Parlament. Iar singura acceptabilă ar fi fost solicitarea demisiei lui Esaulenco. Pentru că ditamai șeful SIS semnează note informative, pe care le trimite procurorului general Alexandr Stoianoglo când la guvernare se aflau socialiștii și Dodon, iar peste un an și jumătate, deja când e la guvernare PAS, se dezice de propria semnătură. Nu vi se pare extrem, extrem de grav, domnilor guvernanți? Esaulenco emite acuzații care se pot solda cu un dosar penal împotriva unui judecător oarecum incomod guvernării de atunci, iar când se schimbă guvernarea și judecătorul deja e promovat, își toarnă cenușă în cap și spune că nu erau verificate informațiile. Dar în fond, ce era acolo de verificat? Toată informația privind averea lui Musteață și a rudelor sale e confirmată de documente și numere cadastrale. Iar că l-a slujit cu dedicație pe Plahotniuc până în 2019, chiar nu puteam avea nicio umbră de îndoială. Pentru că Musteață, de la CSM, e cel care a promovat figuri precum Gurin sau Poalelungi la Curtea Constituțională. Și tot el e cel ce a votat pentru eliberarea din sistem a Domnicăi Manole și împotriva restabilirii sale în funcție. Așadar, o nouă guvernare, un judecător controversat sărit în altă barcă și un șef SIS care nu se lasă mai prejos și întoarce și el chipiul. În fond, astfel de specimene printre funcționărimea patriei avem cu duiumul. Care au slujit un regim, uitând că, de fapt, sunt în slujba poporului, iar apoi, pentru a supraviețui, trec în echipa celor care preiau guvernarea. Totuși, acum avem o guvernare care susține că e altfel. Că a venit tocmai pentru a curma astfel de practici. Ok! Pe Musteață vi l-ați asumat. Dar cu Esaulenco ce faceți? Pentru că indiferent că a avut dreptate atunci când l-a executat pe Musteață sau atunci când și-a retras acuzațiile, deja nu mai contează. A comis abateri extrem de grave, deci e obligatoriu să-i cereți demisia.

Post Scriptum cu Alex Cozer: Vieți frânte pe trecerea de pietoni

12 noiembrie 2026, 22:04

Într-o seară de noiembrie, doi tineri care aveau toată viața în față traversau...

Post Scriptum cu Alex Cozer: În așteptarea gazului ieftin

10 noiembrie 2026, 21:03

De vreo 3 săptămâni sunt în așteptarea gazului ieftin. Gaz pe care a promis...

Post Scriptum cu Alex Cozer: Krasnoselski, decorat la Moscova

5 noiembrie 2026, 20:47

Liderul separatiștilor de la Tiraspol, Vadim Krasnoselski, primește de la Putin...

Post Scriptum cu Alex Cozer: Condamnată pentru o fotografie

3 noiembrie 2026, 21:13

Pentru o poză făcută în Rusia, o femeie în vârstă de 65 de ani, cetățeancă a...

Post Scriptum cu Alex Cozer: Un nou Mall la Chișinău

29 octombrie 2026, 23:04

La Chișinău va apărea un nou mall. Potrivit premierului Vasile Tofan, va fi...

Post Scriptum cu Alex Cozer: Sabotaje Rusești în Europa

4 noiembrie 2026, 21:11

14 septembrie. Un incendiu izbucnește pe platforma industrială Carfil, unde...

Post Scriptum cu Alex Cozer: Când agresorul e legitimat

22 octombrie 2026, 23:37

„Domnule Hitler, sunteți un om cu spirit umanitar!”. Cam cum ar fi sunat o asemenea...

Post Scriptum cu Alex Cozer: Isterie în spațiul public

20 octombrie 2026, 21:58

Drone, drone, drone, drone… O adevărată isterie a fost creată în ultima perioadă...

Post Scriptum cu Alex Cozer: Vizită la Moscova în plin val de atacuri

15 octombrie 2026, 21:29

Pe teritoriul unei țări, neutră în Constituție și neimplicată în vreun război,...

Opinia ta contează. Comentează!