Este de precizat că, cel puțin până acum, țara noastră s-a mișcat destul de rapid în procesul de aderare. Noi, spre exemplu, am parcurs drumul de la depunerea cererii de aderare și până la începerea oficială a negocierilor în 4 ani, luându-ne practic la fel de mult timp ca și vecinilor noștri, România și Bulgaria. Iar dintre statele baltice, doar Estonia s-a mișcat mai repede decât noi la acest capitol.

Diferențele încep însă la durata negocierilor. Pentru că în timp ce Letoniei și Lituaniei, spre exemplu, le-a luat mai puțin de 2 ani pentru acest proces, România și Bulgaria au avut nevoie de câte 4 ani și jumătate, iar Croației, ultima țară care a aderat, chiar 6 ani.

Totuși, avem și exemple mai puțin încurajatoare la acest capitol. Pentru că Muntenegru, țara care în prezent este cea mai avansată în procesul de aderare, a avut nevoie de doar 2 ani de la depunerea cererii și până la începerea negocierilor. Doar că nu a reușit să încheie negocierile nici măcar în prezent, după 12 ani de la începerea lor. În timp ce Albania, care la fel ca și Muntenegru, are un orizont de aderare în jurul anilor 2028-2030, negociază deja de 5 ani.

Ar fi cu adevărat excepțional dacă am reuși, așa cum și-a propus guvernarea, să reușim să încheiem negocierile într-un timp record, până la final de 2028, pentru că asta ne-ar oferi șansa de a ajunge din urmă Albania și Muntenegru și a adera împreună cu ele.

Deși greu de realizat, acest obiectiv nu este unul imposibil. Și cu foarte multă muncă, dedicație și onestitate în raport cu Uniunea Europeană, îl putem îndeplini.

Totuși, trebuie să spunem din capul locului că Albania, și mai ales Muntenegru, nu sunt deocamdată membre în special din cauza problemelor la primul cluster de negociere, denumit „valori fundamentale” și care vizează justiția și securitatea. Este clusterul care se deschide primul și se închide ultimul într-un proces de negociere, iar atunci când ai probleme grave în justiție, așa cum le are în continuare Moldova, șansele de aderare scad semnificativ.

Și trebuie să amintesc că noi am început negocierile de aderare exact în aceeași perioadă când Consiliul Superior al Procurorilor a ignorat două decizii ale comisiei de evaluare, ce a oferit duble avize negative în cazul procurorilor Plevan și Balan. În ciuda acestor rapoarte, CSP i-a promovat pe cei doi. Ori procesul de evaluare externă în justiție reprezintă practic principala reformă din acest domeniu, iar atâta timp cât el decurge în acest fel, mă îndoiesc că Uniunea Europeană, care și finanțează vettingul, poate să treacă ușor cu vederea asemenea acțiuni.

O altă problemă vine și din economie. Acolo unde suntem mult în spatele Muntenegrului și Albaniei, țări pe care trebuie să le prindem din urmă pentru a ne îndeplini obiectivul de adera în 2030.

Pentru că astăzi Muntenegru are un PIB pe cap de locuitor raportat la media europeană de 53%, Albania e la 42%, în timp ce noi suntem abia la 32%. În plus, ambele țări sunt membre NATO, iar Muntenegru chiar a și adoptat deja moneda europeană.

Așadar, să ne bucurăm pentru că am deschis negocierile, dar în același timp să fim și foarte realiști, să înțelegem bine unde suntem și să depunem eforturi maxime pentru a ne îndeplini obiectivele trasate: adică încheierea negocierilor până la final de 2028 și semnarea tratatului de aderare până în 2030.

Putem, am demonstrat asta până acum. Dar doar dacă începem să facem reforme adevărate în justiție și pornim motoarele economiei.