Consiliul Audiovizualului a respins petițiile depuse de politicienii Alexei Lungu și Victor Pruteanu împotriva Jurnal TV
Social 16 iulie 2025, 20:07 | 487

Consiliul Audiovizualului a respins petițiile depuse de politicienii Alexei Lungu și Victor Pruteanu împotriva Jurnal TV. Vicepreședintele Consiliului, Aneta Gonța, califică aceste petiții ca fiind „de o natură abuzivă”.

ANETA GONȚA, vicepreședinte CA: "Aceste așa numite petiții într-adevăr sunt de-acord cu ceea ce a scris Jurnal TV despre recurența abuzivă, mă rog, a așa numitor petiții. Doar cu titlu de informare ieri cred că au mai venit 12 semnate de același Alexei Lungu și un alt petiționar, deja celebri. Stilul în care sunt scrise regretabil, mai ales de unii jurnaliști care îi știam și cred că sunt mult mai cunoscători ai limbii române de cât sunt textele acestor petiții, dar și ale lucruri mă face să cred că acestea nu sunt scrise nici cu bună credință și nici în intenția reală de a monitoriza spațiul audiovizual și de a îl face mai curat."

Alexei Lungu afirmă că Jurnal TV a încălcat prevederile art. 13 din Codul serviciilor media audiovizuale – Asigurarea informării corecte -, iar Victor Pruteanu, reprezentantul Partidului Politic Mișcarea Alternativa Națională, a invocat faptul că Jurnal TV a refuzat acordarea dreptului la replică.

ANETA GONȚA, vicepreședinta CA: "Eu cred că trebuie să luăm un alt tip de atitudine în raport cu astfel de documente, scrisori, care apropo vin numai fizic. Deci ele nu sunt transmise în format electronic, astfel încât să poți verifica originea și cine stă, probabil sunt scrise la același calculator de același om.Cred că presa sau mass-media avizată are dreptate atunci când spune că este utilizat CA-ul ca un instrument sau un mediu pentru ai ataca prin instrumente de tip SLAPP."

În ședința din 9 iulie curent, membrii Consiliului Audiovizualului au votat pentru respingerea a trei petiții depuse de Valeriu Reniță împotriva „Jurnal TV”. Valeriu Reniță a cerut sancționarea Jurnal TV pentru presupuse abateri de la normele de informare corectă în emisiunea „Secretele puterii” din 11 iunie. Reniță a invocat declarații cu caracter discriminatoriu, care ar fi fost făcute de moderatorul Alex Cozer și de unii invitați.

Opinia ta contează. Comentează!